Disidentul chinez Xu Zhangrun a fost eliberat din detenţie

Xu Zhangrun
Xu Zhangrun
13 iulie 2020, 18:55

Xu Zhangrun, profesor de Drept la Universitatea Tsinghua din Beijing, a revenit acasă duminică, au declarat doi prieteni ai acestuia sub protecţia anonimatului.

„Este o veste bună că profesorul Xu Zhangrun a fost eliberat, dar în primul rând nu ar fi trebuit să îl aresteze”, a reacţionat Yaqiu Wang, un reprezentant al organizaţiei Human Rights Watch.

Autorităţile chineze au refuzat să facă vreun comentariu despre cazul profesorului universitar disident. Un individ a sunat la soţia disidentului pe 6 iulie, s-a prezentat drept poliţist şi a declarat că profesorul universitar a fost arestat pentru că a apelat la servicii de prostituţie. Prietenii profesorului au catalogat acuzaţiile drept „ridicole şi ruşinoase”.

Xu Zhangrun, profesor de Drept constituţional la Universitatea Tsinghua, fusese preluat de zeci de agenţi de poliţie din locuinţa sa, situată în Beijing, pe 6 iulie.

Acuzaţiile care i se aduc lui Xu Zhangrun nu au fost anunţate public. În februarie, Xu Zhangrun a publicat un eseu în care a criticat modul în care preşedintele Xi Jinping a gestionat criza coronavirusului. „Acesta ar putea fi ultimul lucru pe care îl scriu”, afirma Xu Zhangrun.

În ultimele luni, autorităţile de la Beijing au luat măsuri împotriva persoanelor care critică modul în care a fost gestionată epidemia de coronavirus.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite