Discuții aprinse în Parlament pe tema legilor justiției. Comisia specială admite amendamentele depuse de PNL și le respinge pe cele depuse de opoziție

15 septembrie 2022, 12:37

Sute de amendamente au fost respinse și joi, a transmis și Alina Sorocean pentru Telejurnal 14.00. Este vorba despre amendamentelor celor de la USR și AUR.

Au fost și câteva amendamente ale coaliției care au trecut.

A trecut, de exemplu, un amendament potrivit căruia candidații pentru postul de inspector judiciar vor fi evaluați la concurs și din punct de vedere al integrității și al conduitei morale. Amendamentul a fost susținut inclusiv de reprezentanții CSM.

Observațiile celor din opoziție sunt respinse însă pe bandă rulantă.

USR a depus miercuri zeci de amendamente la proiectele de legi ale justiției. Unul dintre amendamentele USR vizau înlăturarea posibilelor influențe politice în anchetele penale, inclusiv în ceea ce privește cercetarea faptelor de corupție. Cele mai multe amendamente ale USR au fost respinse la fel ca și amendamentele reprezentanților AUR.

Iulian Bulai (USR), membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a anunțat miercuri că organismul specializat al Consiliului, Comisia de la Veneția, va emite o opinie pe cele trei legi ale justiției inițiate de ministrul Cătălin Predoiu și trimise în Parlament de Guvernul Ciucă.

Bulai susține că a cerut această opinie a Comisiei de la Veneția în Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, iar solicitarea a fost admisă cu majoritatea voturilor.

Astăzi a mai fost adoptat un amendament al coaliției care prevede că acțiunea disciplinară împotriva unui procuror sau judecător poate fi exercitată de către inspectorul judiciar în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai tărziu de 3 ani de la data la care fapta a fost săvârșită, și nu de la 2 ani, așa cum prevede legea în prezent.

Un alt amendament adoptat precizează că funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Inspecţiei Judiciare sunt asimilaţi, ca rang şi salarizare, personalului corespunzător din cadrul Parlamentului, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestuia.

În timpul şedinţei comisiei a avut loc un incident, al cărui protagonist a fost deputatul neafiliat Andi Grosaru. Acesta a participat la şedinţă şi a cerut cuvântul pentru a susţine amendamente, deşi nu este membru al comisiei şi nici nu a depus amendamente.

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile justiţiei, liberalul Gabriel Andronache, i-a cerut lui Grosaru să părăsească sala şi l-a acuzat pe acesta că a defectat sistemul de sonorizare al sălii şi i-a tăiat microfonul. El a mai spus că va solicita Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sancţionarea lui Grosaru cu reţinerea din indemnizaţie, pentru comportament neadecvat faţă de colegii parlamentari. Andi Grosaru a ieşit din sală.

Cele mai multe amendamente admise în comisie sunt cele care țin de partea tehnică și care sunt depuse de coaliție.

Comisia este sesizată cu cele trei proiecte trimise în procedură parlamentară de către Guvern, respectiv: statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, legea Consiliului Superior al Magistraturii.

Săptămâna trecută, comisia a avut dezbateri generale pe aceste proiecte. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat atunci că proiectele legilor justiţiei reprezintă un obiectiv în cadrul MCV, PNRR şi de care depinde aderarea la spaţiul Schengen.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite