Discuții despre „super-imunitatea” magistraților. Răspunsul ministrului Justiției pentru cei care au criticat proiectul de desființare a Secției speciale

5 februarie 2020, 21:12

Într-o postare amplă, Cătălin Predoiu susține că proiectul pentru desființarea Secției speciale este pus în dezbatere tocmai pentru a cunoaște părerile sistemului și ale societății civile:

Legiferarea este un proces laborios, migălos, generos. Seamănă cu șlefuirea unui bloc de piatră până capătă, pe lângă conținut, formă abstractă, sens. Dar se pleacă întotdeauna de la un ‘dat’, de la un ‘bloc’, de la un proiect.”

Proiectul propus de Predoiu prevede ca punerea în mișcare a acțiunii penale față de un judecător sau procuror să se facă doar cu autorizarea procurorului general, iar trimiterea în judecată să necesite încuviințarea CSM-ului.

Reprezentanții unor asociații ale magistraților consideră însă că prevederile proiectului încalcă legea fundamentală.

Ministrul Justiției a dat asigurări că proiectul pentru desființarea Secției speciale va fi discutat cu CSM, cu asociațiile magistraților, dar și cu profesorii de drept, analiștii și jurnaliștii care scriu despre justiție.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite