Premierul britanic a cerut oficial Uniunii Europene prelungirea activării Articolului 50 până pe 30 iunie şi a declarat că se opune unei amânări pe termen mai lung a ieşirii Regatului din Uniune.
În Camera Comunelor, Theresa May le-a spus celor care se opun planului său că prelungirea negocierilor nu înseamnă că varianta ieşirii fără un acord nu rămâne posibilă.
În replică, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a spus că se poate doar o amânare pe termen scurt şi condiţionată de aprobarea planului May în Camera Comunelor până cel târziu vinerea viitoare.
Şi Comisia Europeană e de acord cu o amânare până cel târziu pe 23 mai. Sau, în caz contrar, pe termen lung, şi cu obligativitatea Marii Britanii de a organiza alegeri europarlamentare.