Discuții Albania – NATO pentru construcţia unei baze navale la Porto Romano de la Marea Adriatică

Porto Romano Albania
Porto Romano Albania
1 iulie 2022, 19:43

Premierul Rama a precizat că Porto Romano, situat în apropiere de oraşul de coastă Durres şi care ar urma să devină cel mai mare port al ţării, va avea o secţiune comercială şi o bază militară navală.

Baza militară va fi construită şi cofinanţată de NATO şi Albania, a explicat premierul.

„Ne vom întoarce în curând la Bruxelles pentru a ne continua discuţiile privind propunerea noastră de instalare a unei baze navale a NATO în noul port din Durres”, a spus Edi Rama.

În luna mai, premierul albanez a spus că guvernul său pune la dispoziţia NATO baza sa navală de la Pashaliman, la sud de Tirana. A fost înfiinţată de Moscova în anii ’50, pentru a găzdui 12 submarine.

NATO este deja angrenată în reconstrucţia bazei aeriene Kucova, aflată la circa 80 km sud de Tirana, care va fi utilizată de Alianţă.

Albania a devenit membră a NATO în 2009.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă