Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Directorul Oracle România, pus sub control judiciar, pe o cauţiune de 500.000 de euro. Sorin Mîndruţescu este acuzat de luare de mită

Directorul general al companiei Oracle România, Sorin Mîndruţescu, a fost plasat sub control judiciar, pe o cauţiune în valoare de 500.000 de euro, a transmis DNA printr-un comunicat. Mîndruţescu este acuzat de de luare de mită în formă continuată şi a fost audiat aseară la DNA.

08 August 2019, 09:40 (actualizat 08 August 2019, 21:06) |
Mită la Oracle
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ACTUALIZARE Directorul general al multinaţionalei IT Oracle România, plasat sub control judiciar, pe cauţiune de 500.000 de euro, a girat cauțiunea cu un imobil evaluat la 835 de mii de euro.

ACTUALIZARE "Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au efectuat, pe parcursul zilei de 7 august 2019, o serie de percheziții în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție. Ulterior, în urma audierii în același dosar penal, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul MÎNDRUȚESCU SORIN MIHAI, director general al filialei din Romania a unei companii multinaționale din domeniul IT, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată", se arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA susţin că au probe care confirmă că directorul Oracle România a luat mită.

"Inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a pretins și ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul IT (parteneri acreditați ai companiei multinaționale), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să pună la dispoziția acestora oferte de preț avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, astfel ca respectivele societăți să poată să se înscrie și să participe la anumite licitații publice organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat - Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA). Ofertele de preț priveau produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, în special licențele IT necesare instituțiilor publice", se mai arată în comunicatul DNA.

"Suma totală de 869.413 euro a fost pretinsă și primită de inculpat, cu titlu de mită, în opt situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013, iar banii au fost primiți fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăți controlate de inculpat", a precizat DNA.

ACTUALIZARE La ieşirea de la DNA, Mîndruţescu a spus că este vorba despre o neînțelegere, iar în zilele următoarea va aduce propriile probe. Audierea directorului Oracle România a avut loc la câteva ore după ce procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul companiei Oracle.

“La acest moment nu pot face niciun comentariu, întrucât nu cunosc ce acuzaţii formulează procurorii. Ceea ce pot spune este că am răspuns cu deschidere tuturor solicitărilor procurorilor şi că voi adopta o astfel de conduită şi pe viitor. Desigur, prin avocatul meu, voi cere să aflu mai multe elemente din dosar, însă, fiind o procedură în curs, voi rămâne rezervat cu declaraţiile, apreciind că ele trebuie făcute doar în cadru instituţional. Vă mulţumesc pentru înţelegere”, a declarat Sorin Mîndruţescu, la ieşirea din sediul DNA.

Numele lui Sorin Mîndruţescu a fost vehiculat ca posibil premier după căderea Guvernului Boc, în 2012.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 35°C
IASI 33°C 34°C
CLUJ 32°C 33°C
CONSTANTA 28°C 29°C
CRAIOVA 34°C 35°C
BRASOV 30°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 August 2019, 08:59
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-08-2019
Deschidere: 9035.27
Maxim: 9073.32
Mimim: 9026.8
Variatie: 0.42%
BRD
13.32
0.6%
DIGI
29.80
0.67%
TLV
2.35
1.29%
SNG
33.45
1.66%
EL
11.25
0.44%
SNN
11.94
1.19%
SIF3
0.28
0.71%
FP
1.09
0.9%
IARV
10.60
3.92%
SNP
0.40
0.12%
ARHIVĂ ȘTIRI