Directorul general al STB, către sindicalişti: Legea nu se negociază, legea se aplică

Legea nu se negociază, legea se aplică, în condiţiile în care Hotărârea Tribunalului Bucureşti a stabilit că greva angajaţilor STB este ilegală, a declarat, luni, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, după ce sindicaliştii nu au venit la întâlnirea cu reprezentanţii Consiliului de Administraţie al STB pentru identificarea unor soluţii de reluare a activităţii.

24 Ianuarie 2022, 11:03 (actualizat 24 Ianuarie 2022, 11:07) Știrile TVR |
Directorul STB Adrian Criț

"Nu există termenul de negociere atunci când vorbim de aplicarea legii. Legea nu se negociază, legea se aplică. E vorba de Hotărârea Tribunalului Bucureşti prin care greva a fost declarată ilegală. Legea obligă angajaţii din serviciul public să asigure funcţionarea şi continuarea activităţii. De la această realitate porneşte din păcate situaţia transportului public din Bucureşti", a declarat luni, pentru Agerpres, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ.

Acesta a precizat că au fost luate mai multe măsuri în ultimele zile de când şoferii refuză să iasă pe traseu, inclusiv decizia de a angaja alţi şoferi, anunţul de angajare fiind deja postat pe site-ul STB.

"Ca şi măsuri pe care le-am luat: am notificat angajaţii asupra obligaţiilor de serviciu pe care le au, am formulat două plângeri penale asupra persoanelor care au declanşat această grevă ilegală şi vom aplica cu fermitate prevederile Codului Muncii de respectare a sarcinilor şi obligaţiilor de serviciu. Azi am postat pe site şi anunţul de angajare şoferi"
, a transmis şeful STB.

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 30°C
IASI 28°C 23°C
CLUJ 25°C 19°C
CONSTANTA 23°C 24°C
CRAIOVA 29°C 28°C
BRASOV 25°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI