Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
TENIS

Directorul general al Federaţiei Române de Tenis îl acuză de lăcomie pe Victor Hănescu

Directorul general al Federaţiei Române de Tenis (FRT), Silviu Matei, a declarat, într-un interviu pentru agenţia Mediafax, că Victor Hănescu nu a onorat selecţionarea în echipa de Cupa Davis la întâlnirea cu Danemarca, întrucât nu a fost de acord cu condiţiile generoase oferite de forul condus de Ruxandra Dragomir.

24 Ianuarie 2013, 15:30 (actualizat 24 Ianuarie 2013, 15:33) |
Victor Hănescu

Tenismenul Victor Hănescu este acuzat de directorul general al FRT, Silviu Matei, că a refuzat să joace în partidele de Cupa Davis cu Danemarca, din intervalul 1-3 februarie, întrucât a solicitat o jumătate din întregul buget pentru acest eveniment.

 

Declaraţiile făcute de Silviu Matei agenţiei Mediafax:


"Este corect tot ce a spus Ciprian Porumb, adică s-au purtat negocieri cu Victor, pentru a juca în aceste meciuri, dar şi în cele cu Olanda, din toamnă. Nu a acceptat oferta noastră financiară în termen, adică până la 22 ianuarie, când aveam obligaţia să transmitem lista jucătorilor către federaţia internaţională. A ratat termenul oficial. Mai mult, a primit convocarea oficială, la fel ca toţi ceilalţi jucători şi trebuia să răspundă, până în 15 ianuarie, dar n-a făcut-o.

Vă pot confirma că a avut loc acea negociere financiară şi mă refer aici doar pentru participare, nu mai mult. Fireşte că există remuneraţie pentru turul în care evoluăm, pentru fiecare meci câştigat şi, în funcţie de dificultate, şi pentru întregul rezultat pozitiv. Am avut de spus un cuvânt din punct de vedere economic şi credeţi-mă, nu au fost bani puţini.

Nu vreau să dau publicităţii cifre, ar fi şi mai rău, dar pot spune că Victor a aşteptat o sumă echivalentă cu jumătate din bugetul alocat tuturor jucătorilor. Din cinci jucători pe care-i avem de plătit, nu poţi cere jumătate din bugetul total. Şi, din păcate, nu ne-am înţeles pentru câteva mii de dolari. Personal, şi dacă aveam o rezervă de un milion de dolari, nu cred că trebuia să oferim mai mult.

Jucăm cu Danemarca, e cea mai slab cotată întâlnire pentru noi. Dacă Victor este de acord, noi facem cifrele publice, nu ne este ruşine cu oferta pe care i-am făcut-o. Pot să vă spun, ca idee, că la cele două meciuri din Argentina, ambele pierdute, el a fost remunerat cu 32.000 de dolari.

Am vorbit la telefon, i-am explicat nişte lucruri, a înţeles. A mai spus însă că nu-l interesează în ce tur joacă în Cupa Davis, dar să ne gândim puţin. A jucat ultima dată cu Argentina. Apoi, a fost Olanda, a boicotat, cu Finlanda, anul trecut, a avut program personal, acum e situaţia cum e, iar cu Olanda, în toamnă, nu ştie dacă va veni. El vrea acum să joace, în cel mai slab meci, cu Danemarca. Cum să ne comportăm şi să negociem atunci? Ne dorim să avem jucătorii în cea mai bună formă în Cupa Davis, să ne bazăm pe ei, le respectăm valoarea, dar şi condiţiile noastre, care sunt rezonabile, cred că trebuie respectate".

Victor Hănescu (locul 63 ATP la simplu şi 243 la dublu) a fost selecţionat de 19 ori în echipa de Cupa Davis. A câştigat 14 meciuri la simplu, a pierdut 13, în timp ce, la dublu, a jucat de 6 ori, câştigând doar 2 partide. Ultima oară când bucureşteanul de 31 de ani a jucat pentru România a fost în duelul cu Argentina, de la Buenos Aires, din primul tur al grupei mondiale, din 4-6 martie 2011, când "tricolorii" au fost învinşi cu 4-1.

Echipa oficială a "tricolorilor", pentru meciurile cu Danemarca, este formată din Adrian Ungur, Marius Copil, Horia Tecău şi Florin Mergea. Din lotul lărgit mai fac parte Victor Crivoi şi juniorul Patrick Ciorcilă.

Partida România - Danemarca contează pentru turul I din grupa I a Zonei Euro-Africane. Învingătoarea se va duela cu Olanda, în perioada 5-7 aprilie 2013, pentru calificarea în play-off-ul Grupei Mondiale.

Preţurile biletelor:

  • 30 de lei - vineri, 1 februarie, prima zi a meciurilor de simplu,
  • 50 de lei - sâmbătă, 2 februarie, partida de dublu
  • 50 de lei - duminică, 3 februarie, ziua decisivă, a jocurilor de simplu
  • 100 de lei - acces în toate cele trei zile ale întâlnirii


Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 18°C
IASI 14°C 11°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 11°C
CRAIOVA 17°C 19°C
BRASOV 13°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Martie 2019, 06:40
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-03-2019
Deschidere: 8018.97
Maxim: 8081.47
Mimim: 8018.97
Variatie: 0.36%
FP
0.90
1.12%
TLV
2.13
0.71%
SNP
0.37
0%
BRD
12.94
1.38%
SNG
31.30
0.48%
TEL
20.70
0%
SIF5
2.10
0.72%
SNN
9.67
1.56%
TGN
334.00
1.04%
EL
10.28
1.18%
ARHIVĂ ȘTIRI