Directorul Enel: Suntem aproape de a ajunge la un acord privind vânzarea activelor din Rusia. Criza ucraineană va stimula renunţarea la combustibilii fosili

Enel este aproape de a ajunge la un acord privind vânzarea activelor sale din Rusia, şi vede turbulenţele de pe piaţă provocate de invadarea Ucrainei ca un impuls pe termen lung pentru industria energiei regenerabile din Europa, a afirmat directorul general al companiei energetice italiene, Francesco Starace, transmite Reuters.

16 Iunie 2022, 09:58 (actualizat 16 Iunie 2022, 10:04) Știrile TVR |
Francesco Starace, directorul Enel

"Cred că suntem aproape de o soluţie finală în acest sens. În câteva săptămâni vom rezolva", a declarat Starace la un eveniment organizat de Reuters în New York.

Enel are în Rusia două parcuri eoliene şi trei centrale electrice pe bază de gaze, iar în martie a anunţat că explorează opţiunile privind aceste active, după invadarea Ucrainei.

Starace a adăugat că firma nu este încă pregătită să anunţe detaliile potenţialei tranzacţii sau să dea publicităţii numele potenţialului cumpărător.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a forţat de asemenea Europa să caute gaze naturale din alte surse, dar concentrarea pe majorarea aprovizionării regiunii cu combustibili fosili este doar temporară, a explicat şeful Enel.

Acesta a adăugat: "Este doar un instrument pentru supravieţuire, pentru a depăşi perioada de inflaţie". Pe termen mai lung, criza ucraineană va stimula renunţarea la combustibilii fosili în Europa, deoarece se va demonstra cât de periculoasă este dependenţa de livrările externe.

"Tendinţa reală, ca o consecinţă a crizei ucrainene, va fi o accelerare a utilizării energiei regenerabile", surse ca energia eoliană şi solară putând fi utilizată atât în ţările din Europa cât şi în afara continentului, a subliniat Starace.

Acesta a adăugat că propriile obiective ale Enel ce vizează renunţarea la centralele pe cărbune până în 2027 şi a centralelor pe gaz până în 2040.

Sursa Agerpres

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 27°C
IASI 24°C 24°C
CLUJ 21°C 19°C
CONSTANTA 24°C 26°C
CRAIOVA 23°C 22°C
BRASOV 22°C 23°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI