Directorul CIA s-a întâlnit cu Zelenski la Kiev după discuţiile cu Narîşkin

Directorul CIA William Burns
Directorul CIA William Burns
16 noiembrie 2022, 10:59

Burns, fost ambasador al Statelor Unite la Moscova, urma să-i transmită omologului său rus un mesaj de avertisment cu privire la ‘consecinţele folosirii de arme nucleare de către Rusia şi riscurile de escaladare pentru stabilitatea strategică’, a indicat luni un purtător de cuvânt al Consiliului naţional de securitate al Casei Albe.

Purtătorul de cuvânt a precizat luni că Burns ‘nu poartă negocieri de niciun fel’ şi nici ‘nu discută despre o rezolvare a războiului din Ucraina’, şi că ucrainenii fuseseră informaţi în prealabil despre întâlnire.

Burns s-a deplasat de la Ankara în Ucraina pentru a-i informa pe Zelenski şi responsabilii serviciilor de informaţii ucrainene despre discuţiile sale cu Narîşkin, precum şi pentru a reitera sprijinul american pentru efortul ucrainean de război, a declarat pentru AFP un responsabil american, sub rezerva anonimatului.

Şeful CIA se afla la Kiev în ziua în care în toată Ucraina, inclusiv în capitală, au avut loc intense bombardamente ruseşti. Conform responsabilului citat de AFP, Burns era în siguranţă în ambasada SUA în acel moment, iar între timp a părăsit Kievul.

Sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă