Directorul ANAF Ploieşti nu poate justifica o avere de peste 120.000 de euro

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că Marinel Rizea, şeful Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, nu poate justifica o avere de peste 120.000 de euro.

29 Decembrie 2021, 10:19 (actualizat 29 Decembrie 2021, 10:21) Știrile TVR |
Averi, seif

ANI a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 442.377 lei (89.000 euro) şi 35.000 euro între averea dobândită şi veniturile realizate de către Marinel Rizea în perioada 25 februarie 2014 - 31 decembrie 2018.

În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Marinel Rizea.

De asemenea, ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 165.038 lei (echivalentul sumei de 37.037 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Silviu Botea, agent în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Sectorul de Frontieră Isaccea, judeţul Tulcea, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2013.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN JUSTIŢIE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 24°C
IASI 22°C 21°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 21°C 21°C
CRAIOVA 20°C 22°C
BRASOV 18°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI