Directiva privind gazele naturale: acord provizoriu privind noile norme pentru conductele de gaze către și din țările terțe

Acord provizoriu privind noile norme pentru conductele de gaze către și din țările terțe
Acord provizoriu privind noile norme pentru conductele de gaze către și din țările terțe
13 februarie 2019, 11:31

Revizuirea directivei privind Gazele Naturale este extrem de importantă pentru consolidarea securității energetice a Uniunii Europene. Președinția României la Consiliul UE a avut un rol crucial în aceste negocieri care aduc garanții că regulile Uniunii Energetice se vor aplica și în cazul conductelor de gaze către și din țările terțe.

„Mă bucur că Președinția română ajuns la un acord atât de important, compensând un decalaj legislativ al UE în domeniul energiei și asigurând faptul că regulile care reglementează piața internă a gazelor din UE sunt aplicate în mod unitar în UE”, a declarat Anton Anton, Ministrul energiei din România

Coordonarea acestui dosar strategic pentru Uniunea Europeana a fost făcută de premierul Viorica Dăncilă, care a arătat că acest acord este menit să asigure faptul că regulile care reglementează piața internă a gazelor din UE sunt aplicate în mod unitar în blocul comunitar.

Acest dosar se află în discuții la nivel european de peste un an. Modificarea directivei a fost propusă de Comisia Europeană în noiembrie 2017, Parlamentul European adoptându-și poziția cu privire la dosar în aprilie 2018. Consiliul UE, sub Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, a ajuns la o poziție comună pe data de 8 februarie 2019.

Modificarea directivei privind Gazele Naturale va face cadrul juridic al Uniunii Europene aplicabil în egală măsură pe tot teritoriul UE, va spori transparența și va asigura certitudinea juridică atât pentru investitorii în infrastructura de gaz, cât și pentru utilizatorii rețelelor.

Acordul provizoriu cu Parlamentul European este supus aprobării ambelor instituții, Consiliului UE și Parlamentului European, înainte de a fi parte a legislației europene

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite