Diplomatul rus care a fugit în Occident, interviu despre „bătrânii paranoici de la Kremlin”. De ce nu se teme Rusia de un război nuclear cu SUA

​Moscova nu se teme de perspectiva unui război nuclear deoarece crede că SUA nu vor riposta în cazul unui atac, spune Boris Bondarev, diplomatul rus care și-a anunțat demisia din ministerul de Externe de la Moscova la începutul săptămânii, dezertând în Occident.

27 Mai 2022, 14:59 (actualizat 27 Mai 2022, 15:14) Știrile TVR |
Foto: Kremlin.ru

Bondarev a acordat un interviu jurnaliștilor de la Puck News, în care a descris în felul următor atmosfera celor trei luni până la decizia de a demisiona din diplomația rusă:

„Mi-era greață, sincer. Toate aceste conversații cu colegii mei despre când îi vom lovi pe americani sau când vom arunca arme chimice asupra orașului Mariupol pentru a-i alunga pe toți naziștii… M-am gândit, Doamne, cei care discutau despre lucrurile astea nu erau neica-nimeni, ci specialiști, oameni care știau ce sunt armele nucleare. Ei știu ce înseamnă asta și totuși aruncau vorbele cu atâta ușurință, a fost șocant. Le spuneam: «Vă dați seama că dacă lovim America cu o armă nucleară, ei vor riposta? Vrei ca copiii tăi să trăiască printre ruine radioactive?» Și ei îmi spuneau: «Nu, nu vor îndrăzni. Sunt lași.» Aceștia sunt oameni care au trăit și au lucrat în America de câțiva ani, și totuși, nu înțeleg ce este America cu adevărat.”

Diplomatul și-a anunțat luni demisia din cadrul ONU printr-o scrisoare deschisă. Boris Bondarev, consilier al misiunii ruse la biroul ONU din Geneva, a declarat în scrisoare deschisă că „niciodată nu i-a fost atât de rușinat” de țara sa și l-a condamnat pe Vladimir Putin pentru „războiul său agresiv” împotriva Ucrainei.

***

Puck News: Credeți că amenințarea nucleară a Kremlinului este reală?

Boris Bondarev: Aș vrea să cred că nu este, dar sincer, cred că trebuie să ținem cont de asta, pentru că este foarte posibil.

Puck News: Credeți că sunt mai mulți oameni ca dvs. în cadrul Ministerului de Externe?

Boris Bondarev: Din fericire, da. Cred că ați putea găsi câteva zeci.

Puck News: Doar atât? Câteva zeci în tot Ministerul de Externe al Rusiei?

Boris Bondarev: Nu știu. Este foarte greu acum. Trebuie să fii foarte aproape de o persoană pentru a ști ce gândește cu adevărat (…) Știu câțiva colegi, inclusiv foști ofițeri militari, care au renunțat în tăcere în primele săptămâni de război. Acești oameni există.

Puck News: Cum credeți că se va termina?

Boris Bondarev: Cred că se va termina bine, adică fără război nuclear. Depinde dacă Occidentul continuă să ajute Ucraina. Dar sincer vorbind, societatea noastră este atât de deformată încât mi-ar plăcea să văd un fel de lovitură de stat, în care cineva vine și îi aruncă pe acești bătrâni paranoici de la Kremlin. Pe de altă parte, dacă armata este cea care o face, s-ar putea să fie și mai rău, pentru că ar putea să vină și să spună: „Bine, să-i dăm cu adevărat o lecție Americii”. Și dacă nimic nu se va schimba, atunci vom continua să putrezim și să ne transformăm încet într-un fel de Coree de Nord.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN RĂZBOI ÎN UCRAINA
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 26°C 26°C
CLUJ 20°C 24°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 24°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI