Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Dinel Staicu rămâne în arest

Nuţu Staicu (fost Dinel) rămâne în arest, în dosarul în care este judecat pentru că a fraudat Transgaz Mediaş.

04 Aprilie 2012, 19:35 | TVRInfo.ro |
Staicu rămâne în arest

Tribunalul Bucureşti a respins miercuri cererea de eliberare a lui Nuţu Staicu (fost Dinel), informează Agerpres.

Decizia magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti vine după ce şi Judecătoria Sectorului 2, instanţa de fond, nu a fost de acord cu eliberarea lui din arest.

Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2007, alături de alte opt persoane.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţau că au dispus trimiterea în judecată a 9 persoane pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prin care au fraudat patrimoniul Transgaz Mediaş cu suma de 260.824.605.508 ROL (aproximativ 11.340.200 de euro).

Dinel Staicu era pe atunci preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia. El era trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Procurorii DNA informau că în perioada august 2000 - iulie 2001, Aurel Coconea, director general al SNTGN Transgaz Mediaş, a încheiat, cu încălcarea normelor legale, un număr de 14 Convenţii de plăţi cu cinci societăţi cu capital integral de stat.

Prin încheierea acestor convenţii, a interpus în circuitul financiar dintre societăţile de stat transportatoare, distribuitoare şi respectiv beneficiare de gaze naturale un număr de 4 societăţi private - BDJ Craiova, Padogaz Bucureşti, Sironex Craiova, Dumimpex SM Bucureşti, toate controlate Dinel Staicu şi cărora le-a asigurat finanţarea, în mod fraudulos.

Convenţiile de plăţi au fost încheiate cu încălcarea O.U.G. nr. 10/1997 şi a Normei Metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenţă ale contribuabililor persoane juridice în vederea diminuării blocajului financiar şi a pierderilor în economie, aprobată prin H.G. nr. 685/23.08.1999.

Contrar dispoziţiilor legale privind compensarea datoriilor reciproce (potrivit cărora ordinele de compensare nu se schimbă în numerar), la solicitarea SNTGN Transgaz Mediaş, societăţile de stat consumatoare de gaze au achitat în conturile celor 4 societăţi private suma totală de 132.513.283.093 de lei, prejudiciind în acest mod SNTGN Transgaz Mediaş.

Cele patru societăţi comerciale controlate de Dinel Staicu nu au avut activitate comercială, nu prezentau credibilitate din punct de vedere financiar şi nu au avut relaţii comerciale cu societăţile implicate în încheierea actelor de compensare.

Sumele de bani astfel încasate au fost direcţionate către firmele din grupul controlat de Dinel Staicu şi respectiv au ajuns în conturile personale ale celor cercetaţi sau în conturile altor societăţi în care aceştia erau implicaţi, de unde au fost retrase în numerar.

 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 27°C
IASI °C °C
CLUJ °C °C
CONSTANTA 23°C 22°C
CRAIOVA 28°C 26°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Mai 2018, 14:23
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 25-05-2018
Deschidere: 8264.44
Maxim: 8301.46
Mimim: 8264.44
Variatie: 0.3%
BRD
13.00
1.09%
TLV
2.40
0.21%
FP
0.97
0.21%
SNP
0.32
0.31%
TGN
392.00
2.34%
SNN
8.25
0%
COTE
97.90
1.33%
SIF2
1.25
3.88%
SNG
35.40
0.28%
EL
10.50
0%
ARHIVĂ ȘTIRI