Dîncu: Italia va trimite două dragoare în Marea Neagră pentru depistarea minelor. Suntem pregătiţi, nu e un pericol

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că Italia va trimite două dragoare maritime şi un vas comandant pentru depistarea eventualelor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră şi a subliniat că România este pregătită pentru a face faţă unei asemenea situaţii, având vase şi elicoptere care patrulează zona.

29 Martie 2022, 15:25 (actualizat 29 Martie 2022, 15:43) Știrile TVR |
Vasile Dîncu

"În acest moment există o organizare, atât din partea noastră, cât şi o organizare internaţională, pentru că este vorba de un incident care nu este numai în apele teritoriale ale noastre. Noi avem în acest moment 3 vase, un puitor de mine şi vase pentru dragare care patrulează în Marea Neagră. De asemenea, s-au luat măsuri pentru patrulare aeriană în Marea Neagră, sunt elicoptere care, conform unui plan, survolează în spaţiul Mării Negre şi încearcă să descopere dacă există mine. Nu avem în acest moment o semnalare astăzi, chiar dacă sunt surse care anunţă că ar putea să fie mine în larg care să ajungă mai târziu pe teritoriul nostru şi mult mai târziu pe teritoriul Bulgariei sau în Bosfor. Am vorbit ieri şi cu ministrul italian al Apărării, care a pus deja în discuţie să ne trimită două dragoare în Marea Neagră şi un vas comandant, probabil. Deci, suntem pregătiţi", a afirmat Dîncu, la Parlament.

El a spus că dragoarele patrulează şi receptează, dacă este cazul, minele care plutesc în derivă pe mare.

"Avem şi noi aşa ceva, dar e vorba de suprafaţă destul de mare pe care trebuie să o monitorizăm, de aceea este nevoie de cât mai multe. Probabil că şi Turcia va proceda la fel, cred că şi bulgarii", a adăugat Dîncu.

Ministrul a susţinut că nu crede că, "în acest moment, există un pericol foarte mare", menţionând că "nu au fost semnalate noi mine".

"Ştiu că şi reprezentanţii Armatei şi Ministerul de Interne, IGSU au luat legătura cu operatorii economici din porturi, de exemplu pentru instruire în acest sens, platformele marine, de asemenea, au fost instruite pentru modul de a se apăra în cazul apariţiei unei mine şi cred că în acest moment nu este un pericol care nu se poate gestiona. Sunt gestionabile aceste situaţii", a mai spus Dîncu.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 21°C
IASI 18°C 19°C
CLUJ 12°C 17°C
CONSTANTA 19°C 19°C
CRAIOVA 19°C 19°C
BRASOV 12°C 15°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI