Adrian Negrescu: Din punct de vedere macroeconomic situația este mai bună acum, decât era în 2009, dar sunt și riscuri. Criza abia acum urmează, în luna iunie

După pandemia de coronavirus, urmează o criză economică, avertizează specialiștii. Criză pe care mulți dintre noi o simt deja, de mai bine două luni. Cum se va traduce această criză în României ne spune Adrian Negrescu, consultant economic.

27 Mai 2020, 11:09 (actualizat 27 Mai 2020, 15:02) |
Măsuri pentru repornirea economiei
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Consultantul economic, Adrian Negrescu, este de părere că din punct de vedere macroeconomic situația este mai bună acum decât era în 2009.

Am analizat datele financiare din 2009, ce se întâmplă acum, ce se întâmpla atunci și din punct de vedere macroeconomic, da, stăm mai bine. Produsul Intern Brut este dublu față de acum 10 ani, de la 498 de miliarde cât era în 2008, acum suntem la 1059 de miliarde, dobânzile au scăzut foarte mult. Dobânda cheie a BNR a scăzut de la 10,25 %, acum suntem la 2%. Avem un număr mai mare de salariați avem o cifră de afaceri mai mare în economie, prețurile locuințelor au scăzut, oamenii se împrumută mai ieftin decât acum 10 ani.  Această dependență de creditare nu mai este atât de pregnantă în salariu. În 2008, 2009 când cumpărai un apartament, era undeva la 70-80% rata din salariul mediu pe economie, acum este undeva la 30%, datorită normelor BNR, spune Adrian Negrescu.

Economistul avertizează însă cu privire la riscurile crizei din acest an. Acestea sunt în opinia lui Adrian Negrescu datoria statului, valoarea mare a creditelor comerciale, scăderea consumului.

Per ansamblu din punct de vedere macoeconomic stăm mai bine, dar există și riscuri. Riscurile vin din zona companiilor. Economia României s-a dezvoltat în ultima vreme mai mult pe creditul comercial. Companiile își dau produse și servicii și așteaptă să își recupereze banii după ce se vând acele produse.  Creditul comercial este undeva la 380 de miliarde de lei, de trei ori mai mare decât acum 10 ani. Ne aflăm într-o zonă de importuri masive, acestea au crescut de la 35 de miliarde cât erau în 2008, acum sunt la 86 de miliarde. Mai este o problemă - datoria publică care este foarte mare-  undeva la 410 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o cifră foarte mare față de 2008 când aveam 66 de miliarde. Statul nu are posibilitatea să se împrumute, companiile sunt prinse în credite comerciale și consumul scade.

Negrescu avertizează că abia acum urmează criza, când firmele vor fi nevoite să disponibilizeze angajați. Din analizele economiștilor, numărul șomerilor va crește la un milion.

Criza abia acum urmează, urmează în luna iunie, când aproape 130 de mii de companii care se aflau pe pierdere  vor trebui să ia o decizie ce fac cu angajații, pentru că statul nu le mai acordă șomaj tehnic, îi disponibilizează. Dacă îi disponibilizează vom avea undeva la un milion de șomeri, spune Negrescu.

Ca să ieșim din această criză trebuie să dezvoltăm lanțuri comerciale între noi și să cumpărăm românește, produse românești, ne sfătuiește economistul.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 11°C
IASI 15°C 14°C
CLUJ 11°C 13°C
CONSTANTA 10°C 12°C
CRAIOVA 7°C 12°C
BRASOV 10°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI