Croația a fost primită astăzi în spațiul Schengen, dar România și Bulgaria nu, prin veto-ul Austriei și Olandei. Lucian Pîrvoiu transmite de la Bruxelles din culisele discuțiilor din ședința Consiliului JAI.
Lucian Pîrvoiu transmite de la Bruxelles:
- A fost o misiune imposibilă pentru ministrul nostru de Interne, pentru că practic austriacul (n.r., Gerhard Karner) a fost orb și surd la toate variantele pe care președinția cehă le-a pregătit, în repetate rânduri
- s-a mers inițial pentru un vot în ceea ce privește Croația, România și Bulgaria cu data de 1 ianuarie + data de 26 martie aeroporturile, Olanda s-a opus, s-a constatat că nu există unanimitate și s-a trecut la discuții bilaterale.
- S-a încercat inclusiv decuplarea României de Bulgaria, prea târziu, spun unii dintre specialiști, pentru că, evident, bulgarii au fost cei care s-au opus de această dată.
- România a cerut garanții că va fi inclusă într-o rezoluție separată, care să îi garanteze un vot într-un viitor Consiliu JAI de peste trei luni, însă la acest lucru s-a opus Austria
- de regulă în aceste consilii se merge pe negocieri și pe compromisuri, de astă dată niciun astfel de compromis nu a fost posibil.
- și noi, la rândul nostru, i-am luat prin surprindere pe toți, înțeleg, în momentul în care am mers până la capăt și am cerut vot, chiar dacă acest vot a însemnat umilirea noastră