Românii sunt campioni atunci când vine vorba de risipa alimentară. Un studiu recent, realizat de patru universități din România și din străinătate, ne plasează pe acest loc rușinos. Cel mai des aruncăm fructe, legume și pâine. În clasament urmează vecinii de peste Prut, apoi macedonenii.
Avem tendința de a cumpăra mai mult decât avem nevoie sau de a profita de oferte. Însă o mare parte din aceste alimente ajunge din coșul de cumpărături la coșul de gunoi.
Cel mai des aruncăm fructe, legume și pâine. Motivele: alterarea rapidă a produselor sau expirarea acestora.
La studiu au participat aproximativ 2.500 de români, care au completat online un chestionar despre risipa alimentară.
Studiul mai arată că, odată cu declanșarea pandemiei, cantitatea de alimente aruncată a crescut.
La cercetare au participat Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică din Republica Moldova și Universitatea din Skopje.