DIICOT: Un tânăr din Iaşi a spart calculatoarele unor minore şi le-a şantajat să îi trimită materiale pornografice

Hacker
Hacker
27 august 2022, 12:25

Potrivit unui comunicat al DIICOT, tânărul (minor la data săvârşirii faptelor) va fi judecat pentru pornografie infantilă, şantaj, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fals informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, în perioada decembrie 2020 – martie 2022, tânărul a determinat şapte minore, prin ameninţarea cu distribuirea unor imagini compromiţătoare pentru acestea, să producă şi să-i trimită materiale pornografice, prin intermediul unor sisteme informatice, conform instrucţiunilor lui precise. O parte dintre materialele pornografice procurate au fost distribuite de inculpat către alte persoane şi păstrate şi în propriile sisteme informatice.

Conform DIICOT, tânărul a deţinut fără drept programe informatice special create în scopul comiterii infracţiunilor, a creat o pagină de phishing pentru a colecta parolele persoanelor vătămate, a accesat fără drept sistemele informatice folosite de trei dintre persoanele vătămate, a copiat fără drept date din sistemele informatice a două dintre persoanele vătămate şi a şters date informatice din calculatorul uneia dintre acestea.

De asemenea, el a efectuat tranzacţii financiare, cu cardul unei alte persoane vătămate.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că tânărul a avut ca preocupare procurarea de materiale pornografice cu minori, făcând acest lucru în mod frecvent. De asemenea, el a deţinut, procurat şi distribuit în mod curent materiale pornografice cu minori, anumite materiale fiind comercializate.

Pentru racolarea victimelor, inculpatul a creat pagini de internet asemănătoare cu cele ale unor reţele de socializare, pe care le-a trimis persoanelor vătămate (cea mai mică dintre ele în vârstă de 10 ani) sub diferite pretexte, iar în momentul în care acestea din urmă accesau link-ul trimis şi îşi introduceau datele de conectare la propriile conturi, inculpatul obţinea credenţialele de acces, pe care le folosea fără drept.

Ulterior, el a utilizat o serie de programe special create ori adaptate în scopul accesării frauduloase a sistemelor informatice şi al preluării controlului acestor sisteme ori pentru colectarea de date informatice în mod fraudulos, pentru a obţine date compromiţătoare.

S-a reţinut şi faptul că inculpatul a şantajat victimele pentru a le determina să producă materiale pornografice şi să i le trimită prin intermediul aplicaţiilor de socializare, cu ajutorul telefonului mobil ori al laptopului, iar în situaţiile în care a întâmpinat un refuz din partea persoanelor vătămate, a trimis materialele pornografice către membri ai familiei acestora, datele de contact fiind obţinute în mod fraudulos.

Dosarul a fost instrumentat împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, Bucureşti şi Bacău.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Iaşi.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă