DIICOT: Rețea care vindea droguri în Vestul țării, destructurată

3 noiembrie 2020, 16:26

Au fost puse în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară, 13 percheziții fiind efectuate în județul Arad și 10, în județul Timiș.

În urma acțiunilor, au fost ridicate semințe de cannabis, cannabis, cântare, grindere, un pistol și cartușe. De asemenea, au fost confiscate și sume de bani, în valută și lei, dintre care 1.500 de euro susceptibili a fi falși.

18 persoane cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani au fost duse la sediul SCCO Arad, pentru audieri, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie luate măsurile legale care se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, precum și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad și Timiș.

La activități au participat și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara, precum și jandarmi din Arad.

La acțiune, polițiștii au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite