Dicționarul multimedia al teatrului românesc – 70 de ani de istorie pe scenă, la distanță de un click

5 septembrie 2020, 15:53

În spatele Dicționarului multimedia al teatrului românesc stă o muncă serioasă, făcută de specialiști în teatru și de studenți de la facultățile de profil din Cluj-Napoca și Tîrgu Mureș.

Dicționarul include în prima sa etapă 50 de fișe, împărțite în două secțiuni: „Artişti” și „Spectacole”, care acoperă perioada 1950-2020.

Intenția inițiatorilor este să continue completarea dicționarului pe măsură ce vor accesa noi fonduri. Meritul dicționarului nu e numai acela de a pune laolaltă arhive teatrale, informații, cronici și imagini. El reprezintă și o privire critică proaspătă, nouă.

Toate fișele despre artiști și spectacole sunt texte scrise din perspectiva teatrologului de azi.

Ce găsim la o accesare a dicționarului multimedia al teatrului românesc pe dmtr.ro? Să luăm, de pildă, o figură din secțiunea artiștilor – regizorul Liviu Ciulei. Îi vedem biografia artistică, fațetele de regizor și scenograf, lista spectacolelor din țară și din străinătate, fotografii, interviuri, articole, afișe și cronici scanate, link-uri către înregistrări video.

Dicționarul vine într-un moment care ne-a arătat cât de prețioase sunt arhivele, altfel destul de neglijate la noi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite