DGPMB: Nouă persoane, reținute pentru că tâlhăreau, șantajau și intimidau persoane vârstnice

DGPMB: 9 persoane reținute pentru tâlhărie și șantaj
DGPMB: 9 persoane reținute pentru tâlhărie și șantaj
22 iulie 2020, 10:06

În perioada iunie-iulie, polițiști din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au desfăşurat cercetări cu privire la activitatea unui grup infracțional nestructurat specializat in comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și tâlhărie calificată, care ar fi vizat persoane cu o vârstă înaintată si cu o stare de sănătate precară, conform unui comunicat al DGPMB.

„Membrii grupului ar fi abordat persoanele vătămate cărora, sub pretextul efectuării unor lucrări la acoperișurile imobilelor, le percepeau sume mari de bani, cu o valoare vădit disproporționată, iar ulterior ar fi recurs, pentru intimidare, şi la acte de violenţă verbală şi amenințări”, menționează sursa citată.

Marți, polițiștii au prins în flagrant patru bărbaţi, imediat după ce, folosind același mod de operare, au luat de la o persoană de 67 ani suma de 17.000 lei.

„În scurt timp, polițiștii Serviciului Investigaţii Criminale – Sector 1 au depistat în flagrant alţi cinci bărbaţi, din acelaşi grup, imediat după ce au încercat, prin aceeaşi metodă să deposedeze de o sumă de bani o altă persoană de 91 ani”, conform DGPMB.

Toate persoanele au fost duse la audieri, iar în urma probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că aceştia, până în prezent, ar fi prejudiciat mai multe persoane cu aproximativ 220.000 lei.

Cei nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 de ani şi 35 de ani au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale – Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, înșelăciune, tentativă la înșelăciune, amenintare, violare de domiciliu şi distrugere.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite