Dezinsecția și deratizarea ar putea începe peste o săptămână în București, estimează primarul Nicușor Dan

Șobolanii și căpușele au devenit coșmarul multor bucureșteni și nu mai e mult până apar și țânțarii. Compania municipală Eco Igienizare este în insolvență, înglodată în datorii. Primarul Capitalei susține că, în câteva zile, ar putea începe totuși tratamentele de dezinsecţie şi deratizare. Posibil cu alte firme.

21 Mai 2021, 15:51 (actualizat 21 Mai 2021, 22:38) |
Bucureștiul nu scapă de șobolani și căpușe
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Bucureștenii din cartierul Militari se confruntă de ani buni cu problema șobolanilor, însă acum lucrurile au scăpat din nou de sub control.

Tratamentele de dezinsecție și deratizare ar fi trebuit să înceapă, însă Compania municipală Eco Igienizare este plină de datorii și a intrat în insolvență.

Ieri, administratorul special și-a dat demisia după ce Consiliul General i-a dat aproape 17 milioane de lei, suma considerată insuficientă pentru plata datoriilor către furnizori și pentru începerea tratamentelor.

Primarul Nicușor Dan spune că, dacă această companie municipală nu poate începe dezinsecția și deratizarea, va semna contracte prin încredințare directă cu firme private.

Nicușor Dan, primarul Municipiului București: "Acum trebuie compania municipală să ne spună dacă poate să îl îndeplinească. Dacă nu, o să ne ducem cu achiziţie publică pe piaţă. Cred că şansele ca Eco Igienizare să se ocupe începând de săptămâna viitoare de programul unitar de dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare sunt sub 10% în momentul acesta. În ceea ce priveşte achiziţia publică pentru un nou operator, există achiziţia publică clasică, care are un termen de implementare de aproximativ trei luni - pentru că sumele la nivelul Municipiului Bucureşti sunt relativ mari. Dar există chestiuni urgente, cum este situaţia în care suntem, există proceduri de achiziţie urgentă pe perioade limitate şi probabil că ne îndreptăm către scenariul acesta".

Angajații companiei municipale Eco Igienizare nu și-au primit salariile de 3 luni și amenință că fac grevă începând de săptămâna viitoare.

În ultima şedinţă de Consiliu General a fost adoptat planul anual pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

Decizia a venit în condițiile în care deja există întârzieri semnificative față de perioada în care ar fi trebuit să se facă tratamentele preventive pentru combaterea țânțarilor și căpușelor.

Bugetul alocat pentru acest an este de 16,7 milioane de lei, la jumătate față de suma propusă de Compania Eco-Igienizare, prestatorul acestor servicii.

Tratamentele de dezinsecție (tânțari și căpușe) se vor aplica în perioada mai - octombrie, iar cele de deratizare, in iunie - noiembrie.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 4°C 4°C
CLUJ 3°C 6°C
CONSTANTA 7°C 12°C
CRAIOVA 4°C 6°C
BRASOV 4°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI