Dezastrul din Australia | UE a activat mecanismul de protecție civilă, România va trimite ajutoare. Arşiţa şi vântul se vor înteţi din nou, după un moment de acalmie

7 ianuarie 2020, 12:26

26 de morți, zeci de dispăruți, mii de locuințe distruse sau avariate, peste 10 milioane de hectare arse și un fum dens, care se așterne peste tot și chiar traversează oceanul. A ajuns în America de Sud!

Echipele de intervenție au un răgaz. A plouat puțin și temperaturile s-au mai domolit.

Dezastrul e abia acum conștientizat la adevărata lui dimensiune. Câțiva dintre miile de evacuați ajung înapoi acasă. În multe zone rurale nu mai este curent electric de câteva zile, telecomunicațiile sunt întrerupte, nu mai e apă potabilă.

Autoritățile încep să evalueze pagubele la nivel național. La prima analiză, a reieșit un impact economic semnificativ: două miliarde de dolari! Zone întregi în care oamenii trăiau din agricultură, zootehnie, exploatarea lemnului sunt practic desființate.

Philip Barton, localnic din Snow Valley: „Va fi dezastru. Această regiune e dependentă de cherestea. Copacii, pinii de aici erau folosiţi în construcţii în întreaga Australie, în statele din est şi e nevoie de 20-30 de ani să ajungă la maturitate„.

Potrivit experților, incendiile vor continua să răvășească Australia în următoarele două luni. Abia după aceea se vor putea stabili într-adevăr daunele totale provocate oamenilor, animalelor, construcțiilor.

Se prefigurează însă de pe acum o lovitură economică fără precedent pentru Australia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite