DEVA | Primul centru de vaccinare de tip „drive-through” din țară, deschis în parcarea celui mai mare centru comercial din municipiu. Singura condiție pentru doritori e să vină cu mașina

24 aprilie 2021, 16:03

Zeci de autoturisme s-au aliniat, sâmbătă dimineaţa, în parcarea celui mai mare mall din municipiul Deva, unde s-a deschis, în premieră naţională, primul centru de vaccinare împotriva COVID-19 în sistem „drive-through” – direct din maşină.

Conform estimărilor autorităţilor, în primele două ore de la deschidere s-au vaccinat peste 200 de persoane, cu serul produs de compania Pfizer BioNTech. Organizatorii speră ca numărul acestora să depăşească cel puţin 400, până la sfârşitul zilei.

Oamenii au apreciat acţiunea începută de către autorităţile locale. Mulţi dintre ei susţineau că au încercat să se programeze pe platforma de vaccinare şi că ar mai fi durat ceva vreme până să le vină rândul. Alţii au profitat de oportunitatea de a se imuniza cât mai repede.

Persoanele care doresc să se vaccineze la acest centru din Deva o pot face prezentând actul de identitate, indiferent de localitatea de domiciliu, fără să mai fie nevoie de înscrierea, în prealabil, în platforma naţională.

Chestionarul de triaj şi cel de consimţământ pot fi descărcate de pe site-ul DSP Hunedoara, www.asphd.ro, sau pot fi obţinute la centrul de vaccinare.

Centrul de vaccinare direct din maşină are activitate zilnică, între orele 10.00 și 19.00.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite