Deutschland und alles | Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiunii “Europa Mea”

Balcanicii au făcut ce au putut, s-au descurcat cel puțin onorabil, date fiind circumstanțele. Fie vorba între noi, chiar și fără pandemie, așteptări prea mari nu erau. Acum este exact pe dos. 27 de capitale (ba chiar 28, dacă mă gândesc bine), și-au ascuțit creioanele, s-au dus la salon să își facă manichiura și coafura, au luat la recitit toate dosarele și le-au aranjat în ordine alfabetică.

Când sunt nemții la șefie, nu e cazul să te joci cu interesele naționale, trebuie să caști ochii și să pui osul la treabă. Momentul nu este unul oarecare, cancelarul nu este oarecare. Lista de belele care așteaptă rezolvări este atât de lungă încât este greu de imaginat un lider european mai potrivit a le domoli, altul decât Angela Merkel. De aici și așteptările, care sunt uriașe.

Recent, doamna cancelar a fost întrebată de un ziarist cum vede perioada următoare, decisivă pentru că Europa Unită să continue să existe. Un președinte al Franței ar fi vorbit cam două ore pe temă, glosând culturalicește și cu mult panaș pe lângă ideea identității europene, a provocărilor multilateralismului și a nevoii de reforme. Angela Merkel a spus simplu, că interogațiile astea non stop cu privire la șansele de supraviețuire ale Uniunii sunt déjà-vu și că acum este nevoie doar de pus osul la treabă pentru a trece hopul. Cam așa cred că se vor desfășură următoarele șase luni: un maraton de întâlniri tehnico-diplomatice, câteodată extenuante, la toate nivelurile de decizie posibile.

Facem un scurt inventar al durerilor de cap ale Europei în perioada asta? Dureri de cap pe care Mutti Merkel trebuie să le trateze, că asta așteaptă țoață lumea de la ea. Prima grijă este gestiunea pandemiei, stabilirea unor reguli comune privind ieșirea din izolare, numitor comun pentru niste proceduri care până acum erau strict naționale. Un soi de Învierea Spațiului Schengen, dacă doriți. Transporturile și Turismul fac presiuni într-un sens, Sănătatea și Internele trag în sens invers. Complicat, dar fezabil. Apoi, logic, vorbim de bani. Atât banii pentru redresarea economică post pandemie, cât și cei din atât de mult negociatul MFF, cadrul multianual. A nu se uita Revoluția Obligațiunilor Europene, o mișcare franco-germană încă neagreată de încăpățânatul de Rutte ot Țările de Jos și alți trei prieteni ai lui de prin nord. Nu vreau să îmi imaginez conversații Merkel-Rutte. A nu se uita că, spre avantajul său, doamna Merkel va avea la dispoziție reuniuni în persoană ale Consiliului, nu online ca în ultima vreme.

Comunitatea diplomatică și tehnocrații bulei bruxelleze au reclamat de mai multe ori că Zoom-Diplomația este extrem de ineficientă și riscă să ducă în derizoriu chiar ideea de negociere politica. Măcar un lucru a realizat zoom mania recentă. I-a ținut pe liderii europeni la ei acasă, astfel încât nu au mai zburat spre Bruxelles în ultimile luni. Fericită a fost Greta, disperate au fost companiile aeriene care au cerut subvenții de supraviețuire. Numai Lufthansa a primit 9 miliarde de euro.

Și așa ajungem la Green Deal, promisiune de dinainte de pandemie, aia cu înverzitul câmpiilor Europei și renunțarea la hidrocarburi. Ușoară confuzie pe frontul ăsta. Gazul natural (și chiar cărbunele) ba este, ba nu este soluție de tranziție după închiderea centralelor nucleare. Care centrale nu produc gaze cu efect de seră, dar nu vor mai exista în Germania, deoarece așa a hotărât doamna Merkel după necazul de la Fukushima. În zona asta, decizia nu este încă definitivă, rămâne de negociat. România are un mare interes în păstrarea gazului ca soluție tranzitorie, finanțabilă european.

Deocamdată, semnalele sunt amestecate. Ce ar urma, la priorități? Brexitul! Evident. Spre rușinea noastră, l-am cam uitat pe Boris. Doamna Merkel nu a făcut greșeala asta, drept care ne anunță deja că progresele în negocieri sunt extrem de mici și că nu este exclus un Brexit dur, fară acord. Deja intrăm ușor, ușor în zona relațiilor externe ale Uniunii. Aici e dezastru. Primul subiect: China. Cu sau fară 5G, ignorând chiar liliacul buclucaș care a infectat o planetă întreagă, adăugând butoiul cu pulbere numit Hong Kong, relațiile comerciale între părți sunt atât de importante, încât (zic unii) nu ar fi exclus să o vedem pe doamna cancelar în vizită la Beijing, cât de curând. Nu de alta, dar pe lângă colosul chinez, Europa trebuie să fie atentă și la giumbușlucurile de politică externă ale vechiului aliat american, condus acum de un mult prea imprevizibil președinte. Mai punem un pic de sare și piper? Păi, avem la rând Turcia. Care Erdogan cred că se plictisește, așa că provoacă flota franceză în Mediterana, vrând parcă să îi dea dreptate lui Macron când cu “moartea cerebrală” a NATO. Nu e vorba, nimeni nu e inocent în povestea asta, miza pare a fi controlul Libiei, dosar în care francezii și italienii sunt pe părți diferite ale baricadei. Altă migrenă posibilă pentru doamna Cancelar.

Am lăsat deoparte de inventar câteva alte subiecte babane care îi vor mânca nervii Doamnei. Sfânta Sofia din Istanbul, statutul Hong Kong, impozitarea marilor firme de IT. Tot soiul de nebunii care trebuie rezolvate. Ce are doamna Merkel în arsenal? Mai multe. În primul rând, vechimea și ascendentul asupra colegilor de Consiliu. Apoi, pragmatismul. Importantă este și cota de prestigiu național și global, după ce politica sa națională în gestionarea crizei coronavirus s-a dovedit a fi extrem de performantă. Relația cu șefa Comisiei nu are cum să fie rea. Să fim serioși, Ursula von der Leyen i-a fost subalternă ani de zile. Ca ultim argument în favoarea doamnei Merkel: și-a anunțat retragerea din viața politica și nimic nu pare a îi întoarce hotărârea. Așadar, avem de-a face cu cea mai importantă motivație posibilă: să lase moștenire o Europă puternică, trecută cu bine prin criză. După aia, o bine meritată pensie.