Peste 40 la sută din teritoriul României va deveni stepă în următorii 30 de ani. Dezastru în Botoșani, Dolj, Vrancea, Buzău și Ialomița

6 iulie 2022, 17:57

În următorii 30 de ani, peste 40% din teritoriul României va deveni o stepă aridă. Estimările climatologilor arată că peste 11 milioane de români vor fi afectaţi de creşterea temperaturilor, reducerea drastică a rezervelor de apă şi deşertificare.

„Uite, bagi mâna şi încă mai intră. Efectiv nu e apă absolut deloc. Să vină şi 100 de litri de apă acum”.

Fermierii din Botosani sunt disperați: nu au mai văzut așa secetă niciodată. Se simte pe ogoare, dar și în zootehnia.

Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Popăuţi, Botoşani: „Toate pășunile, dacă va uitați, sunt roșii. Efectiv, la ora actuală, fermierii dau mâncare din ce au mai rămas din rezervă de anul trecut.  Producția de lapte, pierdere de 70 la sută din producția care o aveam anul trecut. Consecințele sunt grave. ”

Agricultor: „Din februarie până acum, 72 de litri la metrul pătrat a plouat. De unde? Noi am dat îngrășământ, ierbicid, tot. Doamne Doamne de sus!”

În Vrancea, râul Putna, principalul afluent al Siretului, a secat anul acesta de două ori. Acum, în zona Garoafa, într-o albie ce măsoară peste 100 de metri lățime, abia se vede un fir subțire de apa, total insuficient pentru irigații. În aval, la Mircesti, debitul a scăzut de 10 ori, iar oamenii nu pot folosi apa din canale pentru a iriga. Deficitul de apa în sol este de 600 de litri pe metru pătrat.

Legumicultor din Mircești: „Situația este foarte dificilă. Această e o cultură de porumb. Efectiv totul e compromis 100%”.

Autoritățile susțin că așa un an secetos nu a mai fost în zona de 30 de ani.

Ion Cotigă, viceprimarul comunei Vînători: „Cam de trei luni de zile nu a plouat deloc. Sătenii care se ocupă cu agricultura, cu legumicultura, au reușit doar prin ceea ce au forat, prin fântânile pe care le-au avut.”

Si râul Șușița, care se varsă tot în Siret, a secat.

Doar un firicel mic de apă a mai rămas din râul Susita, afluent din județul Vrancea al Siretului. Apa de aici nu mai poate fi folosită nici pentru adăparea animalelor acum.

Singura soluție pentru agricultorii din Vrancea și județele vecine, Buzău și Ialomița, era canalul Siret-Bărăgan, dar pe aici nu curge apă, pentru că lucrările au fost abandonate.

Cu mai bine de 6% din suprafaţa în pericol de deşertificare, judetul Dolj este numit „Sahara României”. O soluţie pentru stoparea acestui fenomen sunt împăduririle.

Constantin Ghencioiu, primarul din Mârșani: „Am plantat 1700 de ha de pădure de salcâm, pentru a stabiliza aceste terenuri nisipoase, zburătoare, când abia mai puteai merge cand veneau acele vânturi puternice în primăvară”.

Organizaţiile internaţionale avertizează că dispariţia pădurilor şi a perdelelor forestiere din zonele de câmpie ameninţă siguranţa naţională. In următorii 30 de ani, peste 40% din teritoriul României va deveni o stepă aridă. Estimările climatologilor arată că peste 11 milioane de români vor fi afectaţi de creşterea temperaturilor, reducerea drastică a rezervelor de apă şi deşertificare.

Roxana Bojariu, climatolog: „În viitor, din păcate, să ne așteptăm la o amplificare a acestui fenomen de reducere a precipitațiilor în lunile de vară, dar, atenție, asta simultan cu creșterea intensității precipitațiilor”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite