Descoperire macabră: Zeci de pisici moarte în Parcul Crâng din Buzău. Informații cu puternic impact emoțional!

23 martie 2022, 16:34

Mirosul puternic l-a oprit din alergare pe un bărbat în Parcul Crâng din Buzău. S-a îndreptat în direcția respectivă și a găsit cadavrele animalelor. Imediat a sunat la 112, iar oamenii legii au declanșat o anchetă. Locul în care au fost găsite pisicile este izolat de aleile de promenadă.

Polițiștii iau în calcul ipoteza unui ritual satanic, pentru că la locul faptei a fost găsită și o bufniță moartă.

Rămășițele care erau un adevărat focar de infecție au fost ridicate de Direcția Sanitar Veterinară pentru că exista riscul unei contaminări.

Președinta unei asociații pentru protecția animalelor spune că a primit recent mai multe sesizări potrivit cărora din anumite zone din oraș ar fi dispărut pisici pe care locatarii blocurilor obișnuiau să le hrănească.

Direcția Sanitar Veterinară a preluat rămășițele a zece animale pentru necropsie și speră că așa vor descoperi cauza morții.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite