Descoperire arheologică la Universitatea București: Ziduri ale Academiei Domnești de la Sf. Sava, înființată în 1694

Ziduri vechi de peste 300 de ani, care au aparținut Academiei Domnești de la "Sf. Sava", au fost descoperite de arheologi în curtea Universității din București. Este vorba de prima școală de învățământ superior din Țara Românească, înființată de Constantin Brâncoveanu, în 1694.

29 Noiembrie 2017, 21:14 (actualizat 29 Noiembrie 2017, 22:13) |
Descoperire arheologică în București
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Mai multe echipe de cercetători au colaborat pentru ca ruinele fostei Academii Domnești de la "Sfântul Sava" să fie scoase la lumină.

Săpăturile făcute în curtea Universității din București au dus și la descoperirea unor porțiuni din zidurile vechii clădiri a Universității, înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 1864 și construită sub îndrumarea arhitectului Alexandru Orăscu.

Înființată în 1694 de Constantin Brâncoveanu, Academia Domnească de la "Sf. Sava" a fost, preț de mai bine de un secol, cea mai importantă instituție de învățământ superior din sud-estul Europei. Cursurile de trigonometrie, retorică sau algebră, erau predate în limba greacă, iar studenții veneau din toate colțurile lumii ortodoxe.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 26°C
IASI 17°C 17°C
CLUJ 16°C 17°C
CONSTANTA 25°C 22°C
CRAIOVA 26°C 25°C
BRASOV 20°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI