Deputatul PNL Alexandru Muraru, vizită ”emoționantă” la spitalul pentru copii, construit de asociația „Dăruiește viață”: ”Când te uiți la vechiul spital de alături, vezi două Românii”

22 iulie 2022, 11:04

Împreună cu Carmen Uscatu, președinte și co-fondatoarea a asociației „Dăruiește viața” am vizitat primul spital din România construit exclusiv din donații și sponsorizări. Statul și instituțiile trebuie să se pregătească special pentru a-l putea administra”, își începe postarea de pe pagina sa de socializare Alexandru Muraru.

”A fost una dintre cele mai emoționante vizite și experiențe pe care le-am avut până acum de când sunt în politică. Explorarea primului spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, clădit de asociația „Dăruieșe viață” (fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu) îți arată din nou că societatea poate face ce nu poate statul. Carmen Uscatu este un model de determinare, curaj, ambiție și mai ales altruism pe care nu l-am întâlnit până acum. A început voluntariatul în 2009 și a renunțat complet la job în 2012 când a pornit această poveste care a mișcat o țară întreagă – „Dăruiește viață”. Carmen știe absolut tot, vorbește ca un manager și ca un părinte despre acest proiect. Are viziunea de a fi și manager. Să convingi peste 500.000 de români și peste 7000 de companii ca în 10 ani să susțină proiecte de aproape 50 de milioane de euro, mi se pare ceva absolut spectaculos. Și unic pentru România. Comparați aceste cifre cu campania statului pentru achiziția „cumințenia pământului”. E vorba de credibilitate!

„Dăruiește viață” este azi un establishment care deschide orice ușă pentru că a dovedit că e în stare să facă repede, cu costuri mici, fără nicio suspiciune de nicăieri, ce nu poate face statul! Au sărbătorit un deceniu săptămâna trecută. Cum spune și Carmen, „60% din bani vin de la companii, iar restul de 40% vin de la persoane fizice. Doar din campania de SMS am reușit să construim două niveluri ale spitalului. Peste 10 milioane de euro vin doar din SMS. Și sunt peste 350.000 de oameni care au donat”! Dar nu numai acest lucru. Cei 300.000 de oameni care au donat pentru proiectul „Noi facem un spital” plus cei peste 200.000 care au donat în proiectul cu spitalul covid (”Dăruiește viața” a construit cu 2-3 milioane de euro fiecare spitale modulare complet noi, la București și Piatra Neamț, dar și peste 20 de secții și laboratoare noi în cei 10 ani, la București, Brașov, Timișoara, Piatra Neamț) simt că participă la ceva pe termen lung, că investesc în România.

Ce înseamnă noul spital?

Când te uiți la vechiul spital de alături, vezi două Românii.

M-a impresionat grija teribilă pentru pacient (copii), totul e construit în jurul lor, ca viața lor dificilă să fie altfel, să nu simtă că sunt într-o uzină care are scopul principal de a le dărui viața normală din nou.

Cel construit este un spital cum nu are România, care arată ca în Occident, pe 9 nivele, cu dotări și idei inovative pe care nu le-am văzut la nicio altă unitate spitalicească (deși am fost în destule clinici și spitale până acum), început în 2018 și aproape finalizat. Este ceva absolut incredibil, care înseamnă nu doar sacrificiu personal enorm, dar înseamnă o viziune și un curaj ieșite din comun. Spitalul este construit pe terenul statului existând un parteneriat semnat cu Spitalul Marie Curie ce a pus la dispoziție terenul. Practic, spitalul va fi proprietatea statului român, care îl va administra. Statul trebuie să fie capabil să inventeze până la acel moment un nou mecanism pilot, pentru că altfel se va anula tot avantajul competitiv creat de dotările, ideile și strategia investite în acest obiectiv major. Cum spune și Carmen, dacă nu se va face acest lucru, se va anula tot avantajul și mare parte din dotările de acum pentru că eficiența actului medical e problema primordială.

Spitalul este cu totul inovativ și a fost conceput la standarde internaționale regăsite în domeniul medical – există pentru prima oară echipament de radioterapie pentru copii, are un bloc operator modern cu 8 săli de operație realizat în sticlă astfel că se asigură cea mai bună metodă de a preveni infecțiile nosocomiale, pentru că e un material care se curăță foarte ușor. De altfel, toate echipamentele reprezintă ultima tehnologie în Europa – spitalul va fi digitalizat complet, astfel că se dorește a fi un spital fără dosare de hârtie, iar pe acest aspect se are în vedere propunerea de modificare a unor aspecte conținute în legislația din prezent.

Pe terasa spitalului se regăsește o adevărată uzină care asigură filtrarea aerului, schimburile de aer pentru a preveni situația unor – îmbolnăviri cu infecții nosocomiale. Spitalul este dotat cu un număr de 185 de paturi, care sunt nu doar de oncologie ci și de chirurgie, de neurochirurgie și de hemato-oncologie. Operațional, acest spital va trebui să funcționeze după proceduri foarte clare, va trebui să asigure multidisciplinaritate în tratamentul copilului.

În ideea de a compensa lipsa de activităţi intelectuale şi de socializare a copiilor ce vor fi spitalizați, soluţia arhitectului a fost aceea de a crea un spaţiu arhitectural care să cuprindă un spațiu de joacă o bibliotecă, mini-sală de cinema, studio de radio, mini-sală de recuperare, toate acestea existând spre a ușura starea emoțional-psihică a copiilor pacienți ce urmează tratamente. Exista, de asemenea, spații dedicate terapiei de grup și terapiei individuale pentru copii și părinți.

Clădirea, împreună cu echipamentele, este estimată acum 23 de milioane de euro deja investite, încă 10 milioane de euro contractate și probabil sumele vor fi mai mari datorită creșterii prețului la materiale.

Proiectul următor, cuprinde a doua clădire (centrala și echipamente suplimentare aflată la câțiva zeci de metri de actualul amplasament), apoi faza a treia a proiectului o reprezintă renovarea clădirii vechiului spital ce va fi destinat spațiilor de cazare pentru copii și părinți, organizării unor săli de training pentru personalul medical, pe care trebuie să o includem în acest campus medical.

Digitalizarea în general reprezintă un pas foarte mare înainte pe care trebuie să se sprijine viitorul sistem de management medical propus. Medicii din spitalul Marie Curie vor veni și vor lucra în noul spital. Multe secții se transferă din vechiul spital în noua clădire. Se dorește și asigurarea unui training permanent a personalului, ceea ce în spitalele publice nu a se întâmplă și nu există nici alocări bugetare prevăzute, aspect ce reprezintă un suport esențial pentru echipele medicale de a duce lucrurile la un alt nivel.

Managementul propus este bazat pe obiective, așa cum se conduce o companie acolo unde trebuie să ai responsabilitatea deciziilor pe care le ei, dar să ai și libertatea de a lua acele decizii. Totul trebuie să se întâmple în interesul pacientului și să ajungem la acel mod de a face medicină, bazat pe rezultate, rezultate care să fie confirmate și de pacient. Nu pot exista de exemplu chirurgi care nu operează, nu pot exista în noul spital personal medical care nu respectă protocoalele și procedurile inovative și unice care vor fi introduse, pentru prima dată în România. Fără schimbări în proceduri, în felul în care se face management, în felul în care se gestionează relația cu pacientul, nu va exista sistem de sănătate eficient și apreciat de pacient.

Privind funcționarea spitalului după încheierea construcției de către Asociația Dăruiește Viață, acesta va fi inclus în sistemul medical național public, astfel că, este necesară semnarea unui parteneriat nou public-privat cu statul, respectiv cu ministerul sănătății, instituție sub care se va încadra din punct de vedere al activității în domeniul medical. Sprijin cu totul și mă implic pentru a face modificările legislative necesare astfel încât noul proiect pilot să beneficieze de management nou, performant, după un model european sau nod-american. Sunt convins că putem face asta până la finalul anului. Este exclusiv în beneficiul României și al sistemului medical.”, este postarea integrală a deputatului Alexandru Muraru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite