Deputatul Aurel Bălăşoiu a fost audiat la Parchetul General la aproape două săptămâni de la izbucnirea scandalului privind agresarea sexuală a unui minor de către parlamentar şi a aflat oficial acuzaţiile care i se aduc.
Demnitarul a refuzat să facă declarații jurnaliştilor, iar avocata sa susţine că Bălăşoiu nu are nicio vină. Deputatul exclus din PSD din cauza acuzațiilor și-a luat concediu plătit de la Camera Deputaților, iar Parchetul General a anunţat pe 4 octombrie că a deschis un dosar penal pentru act sexual cu un minor.
Totodată, a fost deschis un al doilea dosar pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Ulterior, deputatul a fost exclus din PSD din cauza acuzaţiilor şi și-a luat concediu. Parchetul General a a anunțat că a deschis un dosar penal pentru act sexual cu un minor. Totodată, a fost deschis un al doilea dosar pentru infracțiunea de viol.
Astăzi, demnitarul află oficial acuzaţiile care i se aduc.