Deputaţii ruşi vor să ia la bani mărunţi trusturile de presă occidentale care critică în mod constant Kremlinul. Sunt luate în vizor mai ales entităţile media americane care au birouri permanente la Moscova. O corespondenţă externă, de Liviu Iurea.
Demersul făcut de Comitetul pentru Politici Informaţionale din Duma de Stat a fost susţinut de majoritatea deputaţilor ruşi. Sunt vizate, în primul rând, Vocea Americii, Radio Europa Liberă şi CNN - entităţi media, care - în opinia parlamentarilor ruşi - au o politică redacţională antirusească.
Iniţiativa deputaţilor din Duma de Stat este considerată a fi una firească la Moscova, atâta timp cât jurnaliştii ruşi se plâng că sunt supuşi unor tratamente discriminatorii atunci când îşi desfăşoară activitatea pe linie de presă în Statele Unite şi în alte capitale europene.
Este, de fapt, o măsură de răspuns la un proiect legislativ înregistrat în Congresul american, care oferă prerogative suplimentare Ministerului Justiţiei de a verifica activitatea trusturilor de presă străine.
Aleşii ruşi califică proiectul legislativ american drept unul "represiv" făcut special pentru a lovi în postul de televiziune Russia Today - considerat în Occident un instrument de propagandă al Kremlinului.