Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus în plenul Camerei o moţiune simplă împotriva ministrului Lucian Bode

Lucian Bode
Lucian Bode
1 februarie 2023, 18:26

Semnatarii spun că vor să atragă atenţia asupra „întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită”, aşa cum „nu-şi merită titlul academic”.

„Aflat în situaţia stranie de a se prezenta în faţa românilor şi a întregii lumi cu un şef al Poliţiei dovedit hoţ, Guvernul României e obligat să ia măsuri pentru repararea demnităţii instituţiilor sale democratice. Scopul prezentei moţiuni este acela de a atrage atenţia asupra întârzierii nepermise într-o funcţie guvernamentală a unui om care nu o merită, aşa cum nu-şi merită titlul academic sau respectul oricărui om care a muncit cinstit în această ţară. Încă-ministrul de Interne Lucian Bode nu numai că refuză să îşi asume responsabilitatea pentru propriile fapte, dar, cu un insultător tupeu, încearcă să mute discuţia pe un teren al banalelor schimburi de replici politice. În paralel, declanşează o ofensivă juridică dublată de o campanie mediatică menită să prezinte o realitate parţială, mincinoasă şi, pe alocuri, de-a dreptul ridicolă”, se arată textul moţiunii.

USR şi Forţa Dreptei fac referiri și la „eşecul umilitor suferit de România în încercarea de a adera la Schengen” și la „licitaţiile trucate pentru achiziţia de maşini de clienţii de partid şi de stat ai arcului guvernamental”.

Moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne va fi dezbătută în şedinţa de luni a Camerei Deputaţilor, iar votul va fi dat miercuri, a decis Biroul permanent al Camerei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite