Deputaţii au votat un proiect care reglementează recuperarea pensiilor în urma unor erori materiale

Ședință de plen - Camera Deputaților Parlament
Ședință de plen - Camera Deputaților Parlament
7 aprilie 2021, 13:39

Propunerea legislativă vizează completarea Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reglementării unei excepţii de la regula privind termenul general de prescripţie pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului de pensie a sumelor neplătite de către organul administrativ competent din cauza unei erori materiale intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei.

Potrivit unui amendament, „prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă„.

Potrivit articolului 107, alineatul (1) din Legea nr. 263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

Alineatul (2) al articolului 107, la care face referire amendamentul adoptat de deputaţi, prevede că „sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor”.

Deputatul PNL Florin Roman a precizat, la finalul votului, că, graţie acestei legi, „nimeni nu trebuie să se mai teamă că o pensie calculată greşit va fi mai mică”.

„Vă mulţumesc tuturor pentru votul de astăzi şi e important să transmitem acest mesaj de la tribuna Parlamentului, ca fiecare pensionar să ştie că nimeni nu-l mai poate păcăli sau nimeni nu-i mai poate tăia din pensie în mod greşit”, a declarat Roman, citat de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă