Deputații nu vor mai avea voie să vină cu bannere, afișe și portavoce la ședințe. Sancțiunea merge până la scoaterea din Parlament pentru 30 de zile

5 septembrie 2018, 15:19

Ce se întâmplă astăzi la Parlament ne-a transmis Andreea Dumitrescu, pentru Telejurnal. Principala modificare este cea a regulamentului Camerei Deputaților, potrivit căreia se interzice deputaților să mai vină în Parlament cu bannere, cu afișe și să folosească portavoce:

Multe teme pe agenda zilei de astăzi, în primul rând adoptarea unui nou regulament pentru Camera Deputaților, a transmis Andreea Dumitrescu, pentru Telejurnal. Un regulament care restricționează libertatea de exprimare a deputaților, asta semnalează reprezentanții Opoziției, nu le va mai fi permis să vină în Parlament cu bannere, cu afișe, să folosească portavoce. În cazul în care vor ieși din simplul discurs de la tribuna Parlamentului și vor încerca să se folosească și de alte mijloace pentru a-și exprima opiniile, atunci ei pot fi scoși din sala de plen, și nu numai atât: li se poate interzice până la 30 de zile participarea la activitățile parlamentare, fie că vorbim de plen, fie că vorbim de comisiile parlamentare. Opoziția anunță că va contesta acest proiect la Curtea Constituțională, pentru că acest lucru îngrădește libertatea de exprimare, dar și de vot în plen și în comisii. Însă reprezentanții majorității spun că aceste modificări la regulament se aseamănă cu cele din Parlamentul European și că nu doresc altceva decât să poată purta o dezbatere civilizată.

A fost și o altă propunere, din partea Opoziției, cea a înființării unei comisii de anchetă privind protestele de pe 10 august, dar și una cu privire la gestionarea crizei pestei porcine, ambele respinse de către majoritatea parlamentară, cum de altfel a fost respinsă și solicitarea Opoziției de a fi chemată în plenul Camerei Deputaților pentru a discuta despre toate aceste teme. Opoziția a depus o nouă cerere, ca Viorica Dăncilă să vină în plen la începutul lunii octombrie, însă pe alte teme, economice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite