Demonstrație pro-independență în Catalonia. Separatiștii au ars fotografii cu portretul regelui Spaniei şi al tatălui său

17 martie 2018, 14:59

Arderea fotografiilor și a altor simboluri în semn de ofensă aduse Coroanei sunt infracțiuni la adresa conducerii statului și în Spania se pedepsesc cu amenzi sau, în anumite cazuri, cu închisoare până la doi ani.

Doi spanioli din Catalonia, condamnați pentru aceste delicte, au atacat sentințele la Curtea Europeană și decizia finală a fost în defavoarea justiției spaniole.

„Arderea Constituţiei spaniole şi a fotografiilor cu regele Spaniei nu este o infracţiune, chiar dacă Spania susţine că e o crimă. Europa, care se află deasupra Spaniei, spune că nu este delict. Este libertatea noastră de expresie. De aceea s-a organizat acest protest” spune un protestatar.

Instanța de la Strasbourg a dat câștig de cauză pentru Enric Stern și Jaume Roura, argumentând că protestul lor din anul 2007, la care au ars fotografii cu imaginea regelui, se înscrie în manifestarea libertății de expresie.

Drept urmare, susținătorii independenței au ieșit în stradă la Barcelona ca să ardă în grup fotografii ale regelui Felipe și ale tatălui său, și au cerut eliberarea liderilor secesioniști din Catalonia.

Criza politică din Catalonia a început cu referendumul ilegal de independență de la 1 octombrie și continuă și astăzi, într-o regiune care este guvernată direct de executivul central.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite