Demiteri la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti şi la Direcţia de Sănătate Publică Argeş

17 aprilie 2020, 20:28

Autoritățile din Argeș au intrat în alertă după ce un chirurg de la Spitalul Județean de Urgență din Pitești a ieșit pozitiv la coronavirus. Au aflat că avea simptome de ceva timp, dar ar fi continuat să vină la spital și să opereze pacienți. Acum au ajuns la concluzia că medicul a intrat în contact cu zeci de persoane.

Medicul susține că a crezut că e vorba de o răceală mai veche. Și că a continuat să meargă la spital pentru că avea foarte mulți pacienți pe care trebuia să-i opereze urgent. Chirurgul a declarat că, imediat ce a fost considerat suspect de COVID-19, s-a testat și s-a internat.

Autoritățile din județ au cerut anchete și verificări atât la spital, cât și la DSP.

Acum spitalul județean Pitești și Direcția de Sănătate Publică Argeș au șefi militari.

Secția de chirugie vasculară a spitalului județean, unde activa medicul, a fost închisă, iar pacienții, transferați în alte secții. Medicii rămân în izolare la domiciliu până la aflarea rezultatelor testării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă