Delapidare cu răbdare. Angajații unei bănci din Iași, acuzați că au sustras 2 milioane de lei în 3 ani

Anchetă la o bancă din Iași. Doi angajați ai instituției de credit sunt cercetaţi pentru delapidare în formă continuată şi fals informatic. Procurorii cred că în perioada 2014 - 2017 cei doi au sustras 2 milioane de lei. Anchetatorii au fost sesizaţi chiar de conducerea instituţiei, care a descoperit lipsa din gestiune în august, anul trecut.

 

05 Martie 2019, 23:46 (actualizat 06 Martie 2019, 00:00) |
Delapidare cu răbdare
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În decursul celor 3 ani, din 2014 până în 2017, cei doi salariați ai băncii ar fi sustras nu mai puţin de 2 milioane de lei din casierie printr-o metodă inedită.

Pentru a nu fi prinşi, cei doi suspecți modificau etichetele de pe sacii cu bani şi manipulau sistemul informatic al băncii.

Pentru că de fiecare dată luau sume mici, lipsa banilor a fost observată abia în iulie 2018, când au fost alimentate bancomatele din Iaşi.

Polițiștii au început ancheta în luna august, în urma unei plângeri a conducerii băncii, iar în urmă cu câteva zile au fost depistaţi principalii suspecţi.

Reprezentanţii băncii au anunțat că incidentul nu îi va afecta în niciun fel pe clienți și au luat măsuri pentru ca o astfel de situație să nu se mai repete.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi angajați ai băncii riscă pedepse grele - închisoare de la 3 la 10 ani pentru delapidare si până la 5 ani de detenţie pentru  fals informatic.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 14°C
IASI 12°C 11°C
CLUJ 9°C 4°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI