Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
POLO

Dejan Stanojević va rămâne la naționala de polo până în 2020: "Trebuie o echipă nouă, un sistem nou"

Secretarul general al Federației Române de Polo, Cristian Iordache, a anunțat că selecționerul sârb Dejan Stanojević a semnat un contract valabil până în 2020, pentru a asigura astfel o bază de dezvoltare pe termen lung al acestui sport.

De cealaltă parte, tehnicianul care și-a început mandatul în data de 1 ianuarie a afirmat că România a pierdut deja doi ani și că obiectivul pe termen scurt este întinerirea naționalei, nu rezultatele.

13 Noiembrie 2014, 15:01 |
Selecționerul naționalei de polo, Dejan Stanojević

Secretarul general al FR de Polo, Cristian Iordache, a anunțat că se încearcă "asigurarea continuităţii între două cicluri olimpice, nu numai pentru JO din 2016".

"Am deosebita plăcere să anunţ semnarea unui nou contract, sau, dacă vreţi, o prelungire, cu domnul Stanojevic, căruia vreau să-i mulţumesc în numele federaţiei că a acceptat. Principalele obiective sunt punerea bazelor unui sistem unitar de pregătire, de la cel mai mic nivel până la cel mai înalt, dezvoltarea naţionalelor de fete şi, bineînţeles, asigurarea continuităţii între două cicluri olimpice, nu numai pentru 2016".

La rândul său, Dejan Stanojević, care avea ca obiectiv inițial calificarea naționalei la toate turneele finale până la JO din 2016 inclusiv, a anunțat un plan pe termen foarte lung, chiar în detrimentul ”calității” pe termen scurt.

"Sunt bucuros că Federaţia Română de Polo a acceptat ideea şi programul meu. Am discutat în ultimul timp despre ce avem de făcut, ce trebuie să schimbăm în poloul românesc. Aceasta va fi provocarea mea în perioada următoare, pentru două cicluri olimpice, să încercăm să construim o echipă nouă, să implementăm un sistem, nişte concepte, şi să urcăm un nivel sau două peste cel unde suntem azi.

Prima acţiune va fi meciul din Liga Mondială cu Grecia, unde vom avea câţiva jucători tineri în lot. Trebuie să fiu onest şi să vă spun că deja am întârziat doi ani. Facem aceste schimbări acum, pentru a fi cât mai curând posibil la nivel decent şi cu o echipă solidă.

Nu vorbim de calitate la acest moment, ci de viitor. Acesta este scopul primar şi trebuie să fim realişti şi să conştientizăm că înaintea noastră se află 2-3 ani de muncă foarte grea. Atunci când schimbi ceva este foarte greu, mai ales atunci când promovezi jucători tineri", a spus și antrenorul sârb.

Pe de altă parte, selecționerul României a anunțat și lotul pentru primul meci din preliminariile Ligii Mondiale, cu Grecia, din deplasare:

Marius Ţic şi Mihai Drăguşin (portari), Cosmin Radu, Tiberiu Negrean, Dimitri Goanţă, Mihnea Chioveanu, Andrei Creţu, Mihnea Gheorghe, Alexandru Ghiban, Alex Popoviciu, Robert Gergelyfi, Roland Szabo, Victor Antipa.

Lista cuprinde și un jucător de doar 15 ani, Victor Antipa, unul de 18 ani, Roland Szabo, și unul de 19 ani, Robert Gergelyfi.

"Nu vorbim despre cât de tineri sunt aceşti jucători, ci de perspectivele lor. Decizia de convocare a lor mi-a aparţinut în totalitate", a mai adăugat Dejan Stanojević.

Naţionala de polo a României a fost repartizată în grupa A în preliminariile Ligii Mondiale, alături de Ungaria, Grecia şi Slovacia. Doar prima clasată se va califica la competiţia găzduită de Italia, în perioada 23 - 28 iunie 2015, la Bergamo.

România nu a jucat decât o singură dată în Liga Mondială, în 2007, când s-a clasat pe locul al şaselea. Podiumul ultimelor două ediţii a fost identic: Serbia, Ungaria şi Muntenegru.

Componenţa integrală a grupelor preliminare ale Ligii Mondiale:

  • Grupa B - Serbia, Rusia, Germania şi Spania
  • Grupa C - Muntenegru, Italia, Croaţia, Turcia şi Franţa.

Partidele se vor juca în următoarele zile: 18 noiembrie, 9 decembrie, 20 ianuarie 2015, 17 februarie, 17 martie şi 14 aprilie.

Câştigătoarea Ligii Mondiale va obţine calificarea directă la Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 31°C
IASI 29°C 31°C
CLUJ 28°C 29°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 28°C 29°C
BRASOV 26°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Iunie 2019, 06:28
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-06-2019
Deschidere: 8477.19
Maxim: 8532.36
Mimim: 8475.81
Variatie: 0.32%
TLV
2.31
0.43%
SNG
32.00
0%
FP
1.00
0.49%
BRD
11.98
0.84%
SNP
0.38
1.86%
SNN
10.52
1.13%
SIF5
2.10
0%
TBM
0.35
3.19%
EL
10.90
1.4%
CEON
0.35
2.62%
ARHIVĂ ȘTIRI