Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Definiţia echivalentului chinezesc al cuvântului "gay", scoasă din dicţionar

Ediţia recent revizuită a dicţionarului chinez are 69.000 de cuvinte noi, 13.000 de caractere chinezeşti şi mai mult de 3.000 de fraze noi. Au fost introduse expresii argotice din limbajul folosit pe site-urile de socializare. Lingviştii spun că omiterea sensului de "homosexual" în cazul cuvântului  "tongzhi" a fost intenţionată.

21 Iulie 2012, 20:17 (actualizat 22 Iulie 2012, 10:55) | TVRinfo.ro |
Lingviştii chinezi nu vor ca

Omiterea din ediţia revizuită a dicţionarului chinez a definiţiei cuvântului "tongzhi" (echivalentul termenului englezesc "gay"-homosexual), utilizat în limbajul colocvial, a stârnit indgnare în rândul militanţilor pentru drepturile omului.

Ei se plâng că a fost exclusă o definiţie utilizată pe scară largă de către homosexualii din China pentru "gay", informează BBC.

Cuvântul "tongzhi", al cărui sens primar este "tovarăş", era o formă de adresă pentru "iubit".

A şasea ediţie a Dicţionarului chinez, recent revizuită, cuprinde 69.000 de cuvinte noi, 13.000 de caractere chinezeşti şi mai mult de 3.000 de fraze.

Acestea includ argoul "geili" (minunat) şi alte astfel de expresii non-chineze cum ar fi "PM2.5", care se referă la un indicator de poluare.

Lingvistul Jiang Lansheng, unul dintre cei care au contribuit la crearea noului dicţionar, a declarat într-un interviu: "Am ştiut despre utilizarea acestui cuvânt, dar nu-l putem cuprinde în dicţionar".

"Puteţi folosi cum doriţi acest cuvânt, dar noi nu-l vom pune într-un dicţionar standard, pentru că nu vrem să promoveze aceste lucruri, noi nu vrem să se atragă atenţia asupra acestor lucruri", a mai spus Jiang lansheng.

Hong Kong şi Taiwan au fost primele locuri în care cuvântul "tongzhi" a fost folosit în referire la homosexuali.

Pentru Ding Xueliang, un profesor de ştiinţe sociale de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie Hong Kong, această atitudine nu este surprinzătoare.

"Utilizarea termenului tongzhi pentru a descrie homosexualitatea a început în Hong Kong şi Taiwan pentru a ridiculiza terminologia comunistă, deoarece liderii chinezi se adresau unul celuilalt folosind acest cuvânt în sensul de "tovarăş" (de exemplu,"Hu Jintao tongzhi" sau "Wen Jiabao tongzhi")", a declarat Xueliang pentru BBC China.

"Deci este destul de normal ca Guvernul chinez să nu vrea să pună acest sens nou în dicţionar."

Unul dintre activişti, al cărui nume a fost dat ca "Feng Nan", a spus agenţiei de ştiri Xinhua  că este "inacceptabil faptul că sensul de "gay" al cuvântului "tongzhi" a fost exclus din dicţionar doar din cauza preferinţelor şi a valorilor proprii a celor care au "cules" lucrarea".

Cuvântul standard pentru "homosexual" în limba chineză este "tongxinglian", care se traduce textual ca "dragoste de acelaşi sex".  Literal, "tongzhi" înseamnă "aceeaşi voinţă".

Homosexualitatea a fost considerată infracţiune în China până în 1997 şi de mai mulţi ani a fost definită ca o tulburare mintală.

Analiştii spun că unii oameni vor vedea omiterea definiţiei de "gay" a cuvântului "tongzhi" ca o dovadă că moralitatea chineză nu se schimbă cu timpul.

Profesorul de ştiinte sociale Ding Xueliang crede că poporul chinez are un drum lung de parcurs în protejarea persoanelor gay, acceptarea lor şi promovarea la locurile de muncă.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 13°C
IASI 15°C 9°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 10°C 10°C
CRAIOVA 13°C 14°C
BRASOV 8°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 16 Februarie 2019, 20:36
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-02-2019
Deschidere: 7642.1
Maxim: 7708.75
Mimim: 7637.46
Variatie: 0.2%
TLV
1.84
1.19%
SNN
9.33
3.66%
SNP
0.35
0.43%
TEL
22.15
1.58%
FP
0.87
3.53%
BRD
11.60
1.54%
SNG
31.20
0.95%
TGN
336.50
1.97%
EL
10.70
0.19%
SIF5
2.06
2.15%
ARHIVĂ ȘTIRI