Deficitul record de cont curent pune presiune asupra noului ministru de Finanţe al Turciei

Lira turcească
Lira turcească
12 iunie 2023, 15:12

Datele publicate luni de Banca Centrală a Turciei arată că deficitul de cont curent a ajuns la 5,4 miliarde de dolari în aprilie, în timp ce analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteptau la o atenuare a deficitului, de la un nivel revizuit de 4,9 miliarde de dolari în martie.

Rezervele oficiale au fost folosite în principal pentru a finanţa deficitul. Ele au scăzut cu 8,2 miliarde de dolari în aprilie, astfel încât declinul total în primele patru luni din 2013 a ajuns la 22,4 miliarde de dolari. Analiştii de la Goldman Sachs Group apreciază că presiunile asupra rezervelor ‘vin în special de pe urma deficitului de cont curent’.

”În timp ce presiunile se vor atenua puţin în timpul lunilor de vară, deoarece cresc veniturile din turism, şi scade plata datoriei, credem că atenuarea va fi de scurtă durată şi va fi necesară o depreciere semnificativă a cursului de schimb şi o înăsprire a politicii monetare”, susţin economiştii Clemens Grafe şi Basak Edizgil, de la Goldman.

Dezechilibrele vor necesita măsuri de urgenţă din partea noii echipe economice a lui Erdogan, din care face parte Simsek, fost analist la Merrill Lynch, şi Hafize Gaye Erkan, fost bancher pe Wall Street, în prezent guvernator al Băncii Centrale a Turciei.

Anul acesta, lira turcească s-a depreciat cu aproape 21% faţă de dolar, în special după alegeri. Luni, moneda Turciei înregistra un nou nivel scăzut record.

Deficitul comercial al Turciei s-a situat la şapte miliarde de dolari în aprilie, iar datele preliminare din mai indică continuarea dezechilibrului.

Pe ansamblul anului trecut, deficitul de cont curent al Turciei a ajuns la 48,7 miliarde de dolari, iar pentru acest an economiştii se aşteaptă la un nivel de 45 miliarde de dolari.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite