Decontări pentru cazarea fictivă a refugiaților ucraineni. Mai multe persoane au fost duse la audieri după percheziții în Maramureș. Printre suspecți se numără și funcționari publici

31 martie 2023, 23:09

Polițiștii au descins devreme la mai multe adrese din mai multe localități din Maramureș. Printre suspecți sunt nu doar proprietari de locuințe, ci și funcționari publici, bănuiți că ar fi obținut sume mari de bani.

Decontau cheltuieli cu hrana și cazarea unor cetățeni ucraineni.

Banii provin din Fondul de rezervă bugetară.

Localnicii din Săpânţa spun că există o cerere mare de cazare din partea refugiaților, dar că mulți dintre cei care au cazat ucraineni nu au primit nimic de la stat.

Autoritățile vor să schimbe radical programul 50-20, adică 50 de lei cazare pe zi, și 20 pentru alimente, pentru fiecare persoana cazată.

Potrivit unui proiect publicat de Ministerul de Interne, o persoană singură sau o familie din Ucraina ar urma să primească 4 luni consecutive, cel mult, maximum 2.000 lei pe lună.

Anul trecut, statul român a plătit 106 milioane de euro pentru ucrainenii refugiați cazați la noi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite