Declarația de la Esbjerg accelerează planul verde. UE este gata să renunțe la dependența de gazul rusesc în următorii 5 ani

19 mai 2022, 19:54

Va fi cunoscută în istorie drept declarația de la Esbjerg, o localitate din vestul Danemarcei.

În prezența președintei Comisiei Europene, liderii german, belgian, olandez și cel danez au fost de acord, în scris, ca până în 2050 să crească de 10 ori capacitatea eoliană din Marea Nordului, adică până la 150 de gigawati.

Mette Frediksen, premierul danez: Viziunea noastră este să facem din Marea Nordului o centrală electrică verde şi să dezvoltăm un sistem integrat de energie verde care va accelera trecerea la energia verde. Trebuie să scăpăm de gazul lui Putin.

Pactul Ecologic European este un set de inițiative politice ale Comisiei Europene, cu scopul general de a face Europa climatică neutră în 2050, aprobat încă de anul trecut.

Războiul din Ucraina a determinat o acțiune mai rapidă a clubului comunitar, pus în fața șantajului energetic al rușilor.

Pe fondul sancțiunilor impuse de lumea liberă Rusiei, după invadarea Ucrainei, Moscova, care încă nu a tăiat gazul în Europa, dorește ca plățile să fie făcute în ruble.

Și rușii susțin că jumătate din clienții Gazprom s-au înscris deja la banca gigantului rus.

Alexander Novak, viceprim ministrul rus: Plățile la gaze în baza contractelor principale nu s-au făcut și vom vedea câte companii au plătit în ruble. Deși există informații că unele companii mari și-au deschis deja conturi, au plătit și sunt gata să plătească la timp.

Comisia Europeană a fost clară cu privire la modul de plată al gazului rusesc pentru a nu încălca sancțiunile Uniunii împotriva Moscovei impuse după invadarea Ucrainei.

Eric Mamer, purtător de cuvânt CE: Am oferit îndrumări statelor membre care spun ce pot face ele. Și ceea ce pot face este să deschidă un cont bancar în moneda contractului pe care îl dețin cu Gazprom, efectuează o plată în acel cont bancar în moneda contractului și emit o declarație în care să spună că pentru ei, această înseamnă că și-au îndeplinit obligațiile contractuale.

Ţările din Sud-Estul Europei sunt tot mai aproape de a fi independente de gazul rusesc.

Asigurările vin de la statul elen, care spune că gazul lichefiat din Grecia va ajunge în Bulgaria, România şi celelalte ţări din Balcani, spre finalul anului 2023. Atunci va fi gata întreaga reţea de conducte care va uni aceste ţări.

Sud-Estul Europei consumă între 10 şi 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, din care aproximativ jumătate vin din Rusia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă