Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Decizie controversată: drapelul istoric al Ţării Moldovei ar putea fi arborat oficial în Bălţi

Consiliul municipal al oraşului moldovenesc Bălţi, controlat de Partidul Comuniştilor, va dezbate joi un proiect de hotărâre privind utilizarea drapelului istoric al Ţării Moldovei pe clădirile oficiale din localitate. Decizia este văzută ca o provocare în direcţia scindării teritoriale, după modelul transnistrean.

28 Martie 2012, 21:05 |
Heraldica istorică a Moldovei, pe un fundal coloristic stabilit în perioada Regulamentelor Organice

O nouă hotărâre controversată stă pe masa Consiliului municipal Bălţi,  după decizia recentă a autorităţilor locale de a interzice acțiunile publice ale homosexualilor pe teritoriul oraşului.

Consilierii din localitate vor vota joi un proiect de hotărâre avansat de Partidul Comuniştilor, care deţine majoritatea, privind utilizarea „drapelului istoric al Ţării Moldovei” în oraş, scrie portalul de ştiri Unimedia.

Dacă decizia va fi adoptată, drapelul urmează să fie înregistrat la Comisia Națională de Heraldică a Republicii Moldova şi să fie arborat pe instituţiile publice din Bălţi, lângă steagul oficial al ţării.

Deutsche Welle notează faptul că drapelul istoric a fost folosit de comunişti şi în timpul acţiunilor de protest organizate recent în centrul Chişinăului, fiind catalogat de ideologul PCRM Mark Tkaciuk ca "drapelul statului independent moldovenesc". Comuniştii au declarat public, în repetate rânduri, că revenirea lor la guvernare va fi urmată de înlocuirea actualului steag oficial cu drapelul istoric.

Drapele similare au fost arborate în ultima perioadă şi pe clădirile unor instituţii publice din raioanele Edineţ, Cimişlia şi Soroca, iar în toate cazurile decizia a fost adoptată de consilii locale dominate de comunişti.

"Mi se pare că intenţia lor este de a provoca o scindare teritorială şi o eventuală autoproclamare a anumitor teritorii prin conflictualizarea artificială a relaţiilor dintre autorităţile centrale şi autorităţile locale dominate de partidul parlamentar de opoziţie", a declarat liderul Comitetului pentru Apărarea Constituției și Democrației, Iurie Roşca, pentru Deutsche Welle.

(w400) Heraldica

SIMBOLISTICĂ. Varianta de steag propusă de PCRM are într-adevăr heraldica istorică a Ţării Moldovei, dar conţine elementele de culoare instituite ca obligatorii după Tratatul de la Adrianopol din 1829, când controlul Principatelor române a fost preluat de Rusia ţaristă.

Controversele legate de utilizarea simbolurilor oficiale vin în contextul în care, recent, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat în cadrul unei emisiuni TV că vorbeşte limba română, "chiar dacă în Constituţie este scris limba moldovenească".

"Această Constituţie a fost adoptată de anumiţi politicieni. Când politicienii vor ajunge la o concluzie, atunci o să decidem cum să o numim", a declarat Timofti, conform ziarului Timpul.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 16°C 20°C
IASI 16°C 14°C
CLUJ 16°C 15°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 18°C 21°C
BRASOV 14°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Martie 2019, 19:10
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-03-2019
Deschidere: 8047.89
Maxim: 8079.17
Mimim: 8014.83
Variatie: -0.2%
TLV
2.13
0.7%
FP
0.90
1%
SNG
31.80
2.08%
SFG
18.05
5.26%
TBM
0.29
4.09%
BRD
12.90
0%
SNN
9.75
0%
EL
10.34
0.78%
DIGI
24.55
0.41%
SNP
0.37
0.41%
ARHIVĂ ȘTIRI