Decizia Rusiei de a nu prelungi acordul privind exportul cerealelor din Ucraina creează îngrijorare în România. Risc de blocaje și de prețuri mai mari

19 iulie 2023, 19:03

Mircea Chipăila lucrează 500 de hectare de teren în județul Constanța. A strâns recolta de grâu și caută soluții ca să o valorifice. Dar prețurile sunt aproape de două ori mai mici decât vara trecută.

În plus, transportul s-a scumpit, iar portul Constanța e deja foarte aglomerat cu grâne din Ucraina.

Mircea Chipăilă, fermier, jud. Constanța: Acum vine o marfă din Ucraina, aș spune direct, care pune presiune. Practic, face ca portul să fie blocat.

Ca să ajungă să descarce mărfurile, șoferii de tir sunt nevoiți să aștepte la cozi care se întind pe kilometri întregi, pe autostrada A4, dar și în portul Constanța. Uneori stau la rând chiar și trei zile.

Situația s-ar putea complica și mai mult dacă portul Constanța va deveni principala poartă de export pentru cerealele din Ucraina. Federația Rusă nu a prelungit acordul care permite exportul grâului în siguranță prin porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Dan Dolghin, director, terminal cereale, portul Constanţa: În contextul închiderii coridorului, ne așteptăm ca, începând cu luna viitoare sau în următoarele două luni să existe o cantitate de marfă ucraineană care va fi din ce în ce mai mare prin portul Constanța.

Prețurile cerealelor au crescut deja pe bursele externe.

Cezar Gheorghe, expert în comerţul cu cereale: Dacă vorbim de prețurile portului Constanța, (…) au crescut cu maxim 5 – 7 euro pe tonă față de pre-ziua în care Rusia a anunțat că iese din acest acord.

Fermierii așteaptă prețuri mai mari pentru a recupera din costurile ridicate cu înființarea culturilor. În aceste condiții, analiștii nu exclud nici scumpiri la raft.

Florin Constantin, analist al pieţei agricole: Dacă se va întâmpla o creștere a materiilor prime mai târziu, aceasta se va repercuta în prețul consumatorului și mai târziu, poate la final de an. Însă, la această oră, elementele de piață (…) sunt ca alimentele să scadă, cel puțin în perioada următoare, sau să rămână la același nivel.

Cătălin Deacu, jurnalist TVR: Pâinea și unele produse de morărit și panificație s-au scumpit continuu în ultima perioadă. De exemplu, în luna iunie, prețul pâinii a fost mai mare, în medie, cu aproape 15% decât în perioada similară a anului trecut, arată statisticile oficiale. Și unele produse de morărit, precum mălaiul și făina, au fost mai scumpe, în medie, cu aproape 10% decât în iunie 2022.

Prin portul Constanța pot fi tranzitate, anual, aproape 25 de milioane de tone de cereale. Analiștii se așteaptă însă să ajungă aici o cantitate chiar și de două ori mai mare, din România și Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite