Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Decizia în cazul Adrian Năstase a fost amânată pentru 3 martie

Tribunalul Bucureşti urma să judece luni primul termen al procesului în care fostul premier Adrian Năstase, prin avocaţii săi, a solicitat contopirea pedepselor primite în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian".

03 Februarie 2014, 10:16 (actualizat 03 Februarie 2014, 13:38) |
Adrian Năstase

Adrian Năstase ar putea afla la începutul lunii martie cât va sta după gratii.  Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat judecarea cererii de contopire a pedepselor primite în cele două condamnări definitive, pentru că decizia din dosarul Zambaccian nu a fost încă motivată de Curtea Suprema.

La ieşirea din sala de judecată, Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, a declarat că tatăl său se simte bine şi studiază împreună viitoarele acţiuni pe care le vor face.

Cererea lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor primite în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian" a fost depusă în 21 ianuarie.

Adrian Năstase se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce, pe 6 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul 'Zambaccian'. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul 'Trofeul calităţii', din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.

Prin contopirea celor două pedepse şi dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiţionată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare, notează Medifax.

În dosarul 'Zambaccian', Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002 - 2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

În dosarul 'Trofeul calităţii', Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ''influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid'' pentru organizarea unui simpozion intitulat 'Trofeul calităţii în construcţii' cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe.

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 1°C
IASI -1°C 0°C
CLUJ 3°C 4°C
CONSTANTA 7°C 4°C
CRAIOVA 6°C 3°C
BRASOV 4°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Februarie 2018, 05:19
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 16-02-2018
Deschidere: 8258.97
Maxim: 8329.36
Mimim: 8258.97
Variatie: 0.84%
TGN
402.00
1.11%
TLV
2.34
0.65%
SNG
35.40
1.57%
EL
11.84
0.84%
BRD
13.60
1.48%
TEL
24.95
2.69%
SNN
8.31
1.44%
SNP
0.30
3.18%
WINE
19.95
0.51%
FP
0.92
0%
ARHIVĂ ȘTIRI