Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Decizia finală în Dosarul Transferurilor s-a amânat pentru 4 martie

Marţi e o zi decisivă pentru greii din fotbalul românesc, judecaţi în "Dosarul Transferurilor" pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. George Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu au fost, pe rând, achitaţi si condamnaţi la ani grei de închisoare. Condamnările au fost apoi anulate şi cazul rejudecat. Procesul a durat mai bine de cinci ani si a zguduit din temelii lumea fotbalului românesc. Între timp, legea penală s-a schimbat, aşa că decizia de marţi va fi pusă în executare de îndată, fără alt proces la Curtea Supremă. Noul Cod Penal a adus şi avantaje: În cazul managerului echipei Steaua, Mihai Stoica, faptele s-au prescris.

25 Februarie 2014, 10:19 (actualizat 25 Februarie 2014, 12:03) |
Dosarul Transferurilor se judecă de cinci ani
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Dosarul Transferurilor se judecă de cinci ani

ACTUALIZARE 12.02: Decizia finală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul Transporturilor s-a amânat pentru 4 martie.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) se pronunţă marţi în dosarul Transferurilor, în care opt oameni din fotbal sunt acuzaţi de înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală, transmite Agerpres.

Avocaţii celor opt - Gheorghe Popescu, Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Jean Pădureanu, Gheorghe Neţoiu şi fraţii Ioan şi Victor Becali - au cerut pe 10 februarie respingerea apelului declarat de procurori şi menţinerea deciziei Tribunalului Bucureşti, care i-a achitat pe inculpaţi pe data de 3 aprilie 2012.

În ultimul cuvânt, cei opt inculpaţi şi-au susţinut nevinovăţia în faţa completului de doi judecători al Curţii de Apel Bucureşti, însă au precizat că ar fi de acord cu prestarea de muncă în folosul comunităţii, ca alternativă la pedeapsa cu închisoarea. Gheorghe Neţoiu a declarat presei, la finalul şedinţei de judecată, că ar prefera să lucreze în domeniul agriculturii dacă ar fi obligat să presteze muncă în folosul comunităţii.

Procurorul de şedinţă a cerut, pe 10 februarie, pedepse cu executare pentru majoritatea inculpaţilor din dosarul transferurilor din fotbal pentru care faptele nu s-au prescris prin intrarea în vigoare a noului Cod Penal. Procurorul a susţinut că niciuna dintre faptele de care sunt acuzaţi Cristian Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali nu s-a prescris şi a cerut condamnarea acestora la pedepsele pe care Curtea de Apel Bucureşti le-a stabilit iniţial, respectiv şapte ani de închisoare cu executare pentru Cristian Borcea, fostul finanţator al FC Dinamo Bucureşti, opt ani pentru fostul impresar Ioan Becali şi şapte ani de închisoare pentru Victor Becali.

Reprezentantul DNA a constatat că în cazul lui Mihai Stoica toate faptele s-au prescris, iar în cazul lui George Copos s-au prescris două fapte de înşelăciune, în timp ce infracţiunea de evaziune fiscală nu s-a prescris.

De asemenea, procurorul de şedinţă a mai cerut condamnarea lui Gheorghe Popescu pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, infracţiuni ce nu s-au prescris, la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere şi tot la o pedeapsă cu suspendare a fostului preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu.

În cazul lui Gheorghe Neţoiu, procurorul DNA a spus că faptele nu sunt prescrise şi a cerut aplicarea dispoziţiilor legale, respectiv condamnarea acestuia pentru faptele de care este acuzat.

Procurorul de şedinţă a mai cerut luni pedepse accesorii şi complementare pentru cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosar. Aceştia au spus în faţa instanţei că doresc continuarea procedurii judiciare şi în cazul acuzaţiilor pentru care a intervenit prescripţia, deoarece se consideră nevinovaţi, însă, potrivit legii, aceştia nu mai pot fi traşi la răspundere.

Singurul care nu a dorit continuarea procesului penal pentru faptele prescrise a fost managerul Stelei, Mihai Stoica, fost director la Oţelul Galaţi.

Avocaţii inculpaţilor au cerut pe 10 februarie schimbarea încadrării juridice a clienţilor lor, invocând mai multe articole din noul Cod Penal.

Potrivit acestora, infracţiunile de evaziune fiscală şi înşelăciune au fost reduse, în acest fel intervenind prescripţia pentru aceste fapte în cazul inculpaţilor din Dosarul Transferurilor.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 12°C
IASI 9°C 7°C
CLUJ 10°C 7°C
CONSTANTA 11°C 11°C
CRAIOVA 15°C 13°C
BRASOV 8°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Martie 2019, 06:58
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 25-03-2019
Deschidere: 8031.5
Maxim: 8031.5
Mimim: 7913.86
Variatie: -0.96%
BRD
12.64
1.25%
SNN
9.70
0.31%
FP
0.89
0.34%
TLV
2.08
2.13%
SNG
31.85
0.31%
SIF5
2.07
1.43%
EL
10.44
1.54%
TGN
331.00
1.35%
TEL
20.15
2.67%
DIGI
24.55
0.41%
ARHIVĂ ȘTIRI