La rugăciunea Angelus de 1 noiembrie, în prezenţa a sute de credincioşi reuniţi în Piaţa San Pietro, Papa Francisc a făcut apel la calea umilinţei, a compasiunii, a blândeţii, a dreptăţii şi a păcii.
Papa Francisc i-a îndemnat pe creştini să încerce să fie "săraci pe dinăuntru" şi să se preocupe de aproapele lor, în loc să caute neîncetat bogăţia, afirmarea şi succesul. "A fi sfinţi înseamnă a merge pe această cale", a explicat Papa.
"Lumea spune, într-adevăr, că pentru a avea fericirea trebuie să fii bogat, să ai putere, să fii mereu tânăr şi puternic, să te bucuri de faimă şi de succes", a spus Suveranul Pontif, subliniind că dimensiunea profetică a sfinţeniei este de a merge pe calea lui Dumnezeu.
"Aceasta înseamnă o altă formă de sărăcie, a fi săraci pe plan interior, a se goli de sine pentru a face spaţiu lui Dumnezeu. Cine se crede bogat, câştigător şi sigur, se pune pe sine la baza a toate şi se închide înaintea Domnului şi a fraţilor săi, nu va găsi fericirea. Cel care ştie că este sărac şi că nu îşi este sieşi îndeajuns rămâne deschis la Dumnezeu şi la aproapele său şi găseşte bucuria", a spus Sfântul părinte.
Papa i-a îndemnat pe creştini să fie blânzi în loc să caute să se impună, să practice milostivirea, în loc de a se gândi numai ei, să fie drepţi şi să slujească pacea în loc de a alimenta, chiar prin acceptare, nedreptăţi şi inegalităţi.
Sursa: Agerpres