De la un capăt la altul al Globului, cu zăpadă sau la plajă, Crăciunul aduce bucurii, cadouri şi atmosferă festivă

Este singura zi din an pe care atât de mulţi oameni o sărbătoresc - cu toată pandemia şi covidul.

25 Decembrie 2021, 14:51 Știrile TVR |

Cel mai greu o duc turiştii veniţi la plaja Bondi, în Australia. Trebuie să se chinuie la malul mării, pe o vreme superbă. Unor expaţi britanici li s-au anulat cursele înapoi spre casă.

Complicat rău şi în Florida, în Statele Unite - unde Crăciunul se sărbătoreşte, prin tradiţie... pe plăci de surf. Anul trecut nu s-a putut din cauză de pandemie - aşa că acum, entuziaştii recuperează, chiar dacă e cam mare aglomerația.

Mai la nord, în capitala Washington, prima doamnă Jill Biden a urmat o altă tradiţie - cea de a vizita Spitalul Naţional de Copii şi a le citi câteva pagini de poveşti. A fost prima oară când la eveniment a participat şi un preşedintele în funcţie, Joe Biden.

În capătul celălalt al globului, tocmai în Danemarca, iarna e iarnă, ca-n colinde. 70% din teritoriul ţării este acoperit de zăpadă, şi pentru că ninsorile s-au mai potolit, ziariştii televiziunii publice au reuşit să ridice o dronă şi să filmeze câteva peisaje feerice.

Şi pentru că producătorii nu ne-ar fi lăsat fără un animal simpatic în material, iată Crăciunul pentru capibarele de la grădina zoologică din Berlin. Pentru ele bradul de Crăciun are decoraţiuni... comestibile din mărar, morcovi, mere şi ardei capia.

Mult mai aproape de noi, în Ucraina, tradiţiile sunt mult mai familiare. Pentru greco-catolicii din Ladanți bucuria nu-i completă dacă nu-i cu mâncare. Multă mâncare, pregătită din ajun.

Și sigur că totul trebuie să fie gata la timp pentru ca lumea să poată merge la biserică și să se pregătească apoi de întâlnirea cu cei dragi.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 27°C 27°C
CLUJ 27°C 25°C
CONSTANTA 18°C 24°C
CRAIOVA 29°C 30°C
BRASOV 24°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI