De la roluri pe micul ecran, în cea mai înaltă funcție în stat. Un actor de comedie este noul președinte al Ucrainei

24 aprilie 2019, 09:06

Victorie zdrobitoare pentru actorul de comedie, care iese din sfera ficțiunii și intră în realitatea politică. Incertitudine este cuvântul folosit de unii analiști pentru ceea ce urmează.

Volodimir Zelenski a jucat rolul unui președinte la televizor, este impredictibil, versatil și se declară simultan proeuropean și adeptul restartării dialogului cu Rusia. A promis să pună capăt războiului din regiunea Donbas și să elimine corupția din țară. Se înscrie în tipologia așa numiților lideri anti-sistem, dar mulți se întreabă cine este, de fapt, în spatele lui?

Volodimir Zelenski: „Către toate statele postsovietice! Uitaţi-vă la noi. Totul este posibil! Președintele în exercițiu și-a recunoscut înfrângerea.”

Petro  Poroșenko, președinte în exercițiu: „Voi pleca din acest post, dar vreau să vă spun că nu voi părăsi politica. Voi rămâne în politică şi mă voi bate pentru Ucraina.”

Președintele Franței a fost printre primii șefi de stat care l-au felicitat pe noul lider de la Kiev, cu care s-a întâlnit în timpul campaniei electorale. Urări au transmis și liderii europeni, precum și președintele Trump.

Kremlinul a anunțat că îl va judeca pe Zelenski în funcție de acțiunile sale. Cert este că alegerea noului președinte redefinește situația geopolitică de la granița României.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite